Mădălina Ghenea are un nou iubit. Deşi acum câteva săptămâni, co-prezentatoarea Festivalului de la Sanremo afirma: „Sunt singură, mi-ar plăcea să mă îndrăgostesc, dar momentan acord prioritate carierei”, se pare că lucrurile stau altfel. Astăzi există un nou bărbat în inima actriţei românce. Pe profilul de Instagram al tinerei de 27 de ani nu trec neobservate cele mai recente fotografii, în care apare lângă un bărbat cu un tatuaj inconfundabil. Norocosul este stilistul german Philipp Plein, în vârstă de 38 de ani, celebru pentru petrecerile care însufleţesc săptămânile modei milaneze şi pentru câteva flirturi „celebre” cu Aida Yespica şi Lindsay Lohan. Se pare că cei doi s-au întâlnit la Festivalul Comediei de la Monte Carlo, unde Mădălina ar fi fost printre invitaţii de seamă. Mădălina şi Philipp ar fi fost văzuţi îmbrăţişaţi în timpul petrecerii organizate în clubul deţinut de miliardarul Flavio Briatore. Actriţa şi stilistul se cunosc, însă, de ani buni. În 2014, Ghenea a defilat la Milano în creaţiile neamţului. În trecutul Mădălinei există două iubiri importante: cu Gerard Butler şi Michael Fassbender. Ambele au durat aproximativ un an. De la sfârşitul anului 2014, niciun bărbat nu a mai fost fotografiat alături de ea, până acum.
(www.vanityfair.it – 12 martie)