Consiliul Investitorilor Străini – FIC publică de două ori pe an Indicele percepției despre mediul de afaceri, realizat printre membrii săi. Companiile membre FIC reprezină un segment important din investițiile străine directe în România, cumulând aproximativ două treimi din totalul acestora, cu o contribuție semnificativă la PIB-ul României.
Rezultatele celui mai recent indice FIC al percepției despre mediul de afaceri din România arată că majoritatea membrilor (60%) se așteaptă la creșteri în 2016 și doar 15% anticipează o contracție a afacerilor pe care le derulează. În ciuda anticipărilor de creștere, membrii FIC raportează că se confruntă cu o serie de probleme deja binecunoscute publicului larg: 90% spun că birocrația este excesivă în comparație cu alte țări din regiune; 85% apreciază că infrastructura este necompetitivă și 75% întâmpină probleme legate de lipsa de predictibilitate a cadrului legislativ.
Așteptările privind expansiunea activității economice se păstrează constante în cei doi ani de când FIC realizează acest index, dar în egală măsură și problemele legate de infrastructură, birocrație și legislație .
Forța de muncă bine pregătită rămâne un punct forte și un avantaj competitiv pentru România (75%). Fiindcă anticipează creșteri ale activității economice aproape jumătate dintre respondenți plănuiesc să facă angajări suplimentare în 2016 (43%) și o treime dintre ei (34%) vor face investiții de capital semnificative în acest an. Mai mult de jumătate dintre cei intervievați (55%) se așteaptă la creșteri semnificative ale exporturilor în 2016.
În ciuda măsurilor de relaxare fiscală în vigoare de la 1 ianuarie 2016, 70% dintre membrii FIC consideră că sistemul de taxare din România este necompetitiv în comparație cu alte țări. Rezultatul poate părea surprinzător însă el se datorează, în mare parte, birocrației excesive pe care companiile o resimt în relația cu autorităților fiscale. Această concluzie este sprijinită de faptul că tot 70% dintre respondenți apreciază că reglementările (la nivel central, local sau alte diferitelor autorități și agenții) sunt o povară importantă.
Economia României înregistrează o creștere semnificativă în perioada analizată și acest lucru se simte în mediul de afaceri. În opinia FIC, România nu va putea susține acest ritm de creștere pe termen mediu și lung în absența investițiilor în infrastructură și a reducerii poverii administrative. Pe măsura ce economia României crește în complexitate, devin necesare investiții semnificative pe termen lung iar aceastea nu se vor materializa într-un mediu legislativ impredictibil. Spre deosebire de infrastructură, creșterea predictibilității nu presupune costuri bugetare suplimentare iar FIC îndeamnă autoritățile din România facă progrese rapide în acest domeniu. În acest sens, punctul unic de informare pentru legislația în consultare și cel pentru execuția bugetară, sunt demersuri care trebuie continuate și în alte domenii.
Rezultatele acestui exercițiu FIC confirmă unele dintre concluziile Raportului de țară al României pentru 2016 publicat recent de Comisia Europeană.
Întrebările adresate în indicele precepției despre mediul de afaceri fac referire la aprecieri ce vizează perspectivele pentru următoarele 12 luni și au fost adresate doar companiile membre FIC.