AGERPRES a lansat ARHIVA FOTOGRAFICĂ

Agenția Națională de Presă AGERPRES a lansat miercuri, 16 martie 2016, propria ARHIVĂ FOTOGRAFICĂ în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Palatul Parlamentului și care a reunit deopotrivă cuvinte, imagini și emoții.

Pe scena sălii C. A. Rosetti au urcat: Alexandru Giboi – Director general al AGERPRES, Vladimir Darie – Director general Moldpres, Anca Pandea – Redactor Șef Redacția Arhivă-Documentare a AGERPRES și John J. Daniszewski – Vicepreședinte AP.    

În deschiderea evenimentului, Alexandru Giboi a afirmat: „Este anul în care vom reconecta istoria cu prezentul. Pentru mine este important ca generațiile care vin să nu uite istoria. Fără fotografii AGERPRES nu am fi reușit să ne adunăm în această sală. Jurnalismului trebuie să i se recunoască toate meritele”.

De asemenea, directorul general al Agenției de Presă Moldpres a declarat:  „Arhiva foto este o componentă a tezaurului național al României. Este un tezaur care va crește în valoare de sute de ori. Nicio arhivă din România nu poate fi completă fără Republica Moldova”.

„Din 1949 până astăzi, putem să facem volume de istorie ilustrată a României. Cele mai multe sunt inedite”, a adăugat Anca Pandea, Redactor Șef Redacția Arhivă – Documentare a AGERPRES.

În finalul evenimentului organizat de AGERPRES, John J. Daniszewski a vorbit despre provocarea pe care o întâmpină agențiile și anume, să aducă „împreună fotografiile și cuvintele (…). Munca enormă de digitalizare este un mare cadou pentru istoria României și pentru istoria europeană”, a adăugat acesta.

Evenimentul s-a bucurat de prezențe importante, participanți de renume la nivel internațional, precum membrii consiliului de conducere a EANA (Alianța Europeană a Agențiilor de Presă) – PA (Marea Britanie), TT (Suedia), Hina (Croația), Secretarul general al alianței, Erik Nylen. Ne-au fost alături și reprezentanți ai altor agenții partenere: Anadolu (Turcia), ATA (Albania), AzerTac (Azerbaidjan), BTA (Bulgaria), dpa (Gemania), MIA (Macedonia), Tanjug (Serbia), TASR (Slovacia) și ai unor organizații internaționale precum: UNESCO, World Editors Forum și European Federation of Journalists.

De asemenea, o selecție dintre cele mai relevante fotografii a fost dezvăluită la finalul evenimentului de lansare, unele dintre aceste imagini nefiind publicate până acum. Imaginile pot fi vizionate, timp de două săptămâni, la Palatul Parlamentului, pe holul din fața sălii de plen a Camerei Deputaților.