Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) împreună cu Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei” (IFIN-HH) au convenit să demareze un program de conservare, prin tratarea cu radiații ionizante, a “Colecției Brevetului Regal”. Printre brevetele din această colecție figurează exemplare rare aparținând pionierilor aviației românești și mondiale, Aurel Vlaicu și Traian Vuia, precum și inventatorului științei sonicității, Gogu Constantinescu.
Un număr de aproximativ 40.000 de documente, din perioada 1906-1947, vor fi supuse unei tehnologii de iradiere cu raze gama, cea mai modernă pe plan mondial, care nu creează pericol de emitere de radiaţii, distrugând printr-o dozare foarte precisă microorganismele vii (mucegaiuri, bacterii, insecte).
Colecţia, păstrată până la începutul anului 1990 într-un subsol insalubru, este într-un stadiu de deteriorare avansat, ceea ce a determinat conducerea OSIM să ia decizia restaurării acesteia prin metode eficiente puse la dispoziţie de IFIN-HH.
Această tehnologie este în prezent larg utilizată pentru sterilizarea dispozitivelor medicale și a materialelor farmaceutice, fiind extinsă și în domeniul conservării patrimoniului cultural.