O delegaţie românească prezintă astăzi, la Viena, în cadrul unei conferinţe internaţionale, modul în care autorităţile de la Bucureşti acţionează pentru prevenirea şi combaterea traficului de substanţe psihoactive, aşa-numitele etnobotanice. Reprezentanţi ai Misiunii permanente a României pe lângă Organizaţiile Naţiunilor Unite de la Viena, alături de membrii ai instituţiilor implicate şi reprezentanţi ai societăţii civile participă la cea de-a 59-a reuniune a Comisiei ONU privind stupefiante, unde vor vorbi despre amploarea pe care a luat-o în ultima perioadă comerţul online cu etnobotanice. Consumul de droguri este în discuţie astăzi şi la Bucureşti, Asociaţia Crucea Albastră din România lansează un proiect de reabilitare a dependenţilor de alcool şi droguri din medii defavorizate. Programul este realizat cu sprijin financiar din partea Elveţiei şi le vizează pe persoanele dependente care vor să se reabiliteze dar nu pot achita costurile recuperării.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 martie)