Salah Abdeslam, creierul atacurilor teroriste de la Paris, le-a spus anchetatorilor belgieni că plănuise să se arunce în aer, pe 13 noiembrie, pe Stade de France, dar a precizat că s-a răzgândit în ultimul moment. Teroristul, reţinut aseară la Bruxelles în urma unui raid al poliţiei belgiene, ar urma să fie extrădat în Franţa, unde urmează să fie judecat pentru atentatele sângeroase de anul trecut, soldate cu moartea a 130 de persoane.
Reporter: Cerasela Rădulescu – Salah Abdeslam a fost pus sub acuzare pentru participare la acţiuni teroriste, iar mandatul său de arestare european i-a fost adus la cunoştinţă de un procuror al Parchetului federal belgian. Avocatul lui Salah Abdeslam spune că acesta a refuzat extrădarea sa în Franţa. Chiar şi aşa, faptul că a fost eliberat un mandat de arestare european înseamnă că Salah Abdeslam va putea fi extrădat chiar dacă refuzul său întârzie procedura. Până atunci, însă el a fost închis la Bruges, unde se află singura închisoare din Belgia de maximă securitate şi unde sunt închişi şi alţi inculpaţi pentru terorism. miercuri, el urmează să apară din nou în faţa judecătorului, unde procurorul belgian va cere prelungirea arestării sale. Secretarul general al Interpolului declară că arestarea principalului suspect din atentatele de la Paris este doar o piesă în reţeaua foarte mare şi îndeamnă statele membre să fie vigilente şi să-şi întărească supravegherea la frontiere.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 martie