La Sala Radio din Bucureşti vor fi premiaţi diseară cei mai buni artişti şi compozitori. Vor fi răsplătite şi cele mai bune cântece şi albume ale anului trecut, în cadrul Galei Premiilor Radio România. La categoria artistul anului sunt nominalizaţi Andra, Delia şi Smiley.
Gabriel Cotabiţă va primi astăzi Premiul Special Radio România, iar premiul pentru întreaga carieră va fi acordat muzicianului Marius Ţeicu – toate acestea în cadrul Galei Premiilor Muzicale Radio România, ediţia cu numărul 14, Începând cu ora 18:00, pe covorul roşu de la Sala Radio vor păşi artiştii nominalizaţi în acest an.Vor fi acordate premii la 15 categorii. Mihail, Smiley, 3 Sud-Est, Loredana, Andra – sunt doar câţiva dintre muzicienii nominalizaţi în acest an. Pentru prima dată în istoria premiilor muzicale Radio România, new media intră în palmaresul galei cu două distincţii: pentru cel mai bun video şi premiul Big Like.
Evenimentul va fi transmis în direct la RRA începând cu ora 19:05.
RADIO ROMÂNIA ACUALITĂŢI – 20 martie