Opera lui Constantin Brâncuşi, „Cuminţenia Pământului”, este în prezent expusă la Muzeul Naţional Cotroceni. Cei care vor să o vadă se pot programa la numărul de telefon 021.317.31.06 sau la adresa electronică vizitare@muzeulcotroceni.ro. Istoricul Ştefania Dinu i-a explicat Mihaelei Helmis de ce lucrarea, care a fost expusă pentru prima dată în Bucureşti în 1910, este aşezată, acum, în anticamera Reginei Maria.
Ştefania Dinu: „Cuminţenia Pământului” a fost cumva mutată mult mai aproape de sufletul cuiva care l-a admirat pe Brâncuşi, şi anume în dormitorul Reginei Maria, de la Muzeul Naţional Cotroceni. Este aşezată pe un suport în stil Art Nouveau, specific perioadei în care Principesa Maria a promovat stilul Art Nouveau şi în care şi Brâncuşi, aflat deja la Paris, crea opere nemuritoare, printre care şi „Cuminţenia Pământului”.
Realizator: Recuperată de moştenitori în anul 2012, după ce fusese rechiziţionată abuziv de regimul comunist, „Cuminţenia Pământului” este pe cale să ajungă în proprietatea statului român pentru preţul de 11 milioane de euro. Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunţat, săptămâna aceasta, că guvernul va plăti cinci milioane de euro, iar pentru diferenţa de şase milioane va lansa o subscripţie publică naţională.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 martie