Luni, 21 martie 2016, preşedintele SUA, Barack Obama, începe o vizită oficială istorică în Cuba, alături de de soţia sa, Michelle, şi de cele două fiice ale lor, Malia şi Sasha. Este prima vizită în Cuba a unui preşedinte al SUA, în timpul mandatului, după nu mai puţin de 88 de ani, şi un eveniment menit să impulsioneze relaţiile diplomatice dintre cele două state vecine, reluate în 2015, după 54 de ani de de întrerupere.
În prima zi a vizitei, preşedintele american urmează să se reculeagă la monumentul lui José Marti – părintele independenţei Cubei din Piaţa Revoluţiei din Havana, iar ulterior are programată o întâlnire cu preşedintele Raul Castro.
Marţi, în a doua zi a vizitei, Obama are programat un discurs, la Gran Teatro Alicia Alonso, unde este de aşteptat ca şeful statului american să se refere la istoria zbuciumată a relaţiilor dintre cele două ţări, dar şi la perspectivele care se anunţă, iată, mai senine, de colaborare bilaterală. Obama se va întâlni, de asemenea, cu membri ai societăţii civile cubaneze şi va participa la un meci de baseball între echipele Tampa Bay Rays din Florida şi naţionala ţării gazdă.
* * * * *
Pentru a prezenta istoria zbuciumată a relaţiilor dintre SUA şi Cuba, să menţionăm că în anul 1895, forțele lui José Martí, părintele naționalismului cubanez, au invadat insula și, după o luptă cruntă ce a durat trei ani, împotriva fotrţelor coloniale spaniole, a reuşit obţinerea independenței insulei, însă în fapt, Cuba devenea în acel moment protectorat american.
Au urmat decenii în care americanii au intervenit de mai multe ori în ţări din zona Americii Centrale și în Caraibe, pentru „restaurarea ordinii”, adică pentru asigurarea promovării intereselor americane în zonă.
Trebuie spus că ultima vizită la Havana a unui şef de stat american a fost cea a fostului preşedinte Calvin Coolidge în ianuarie 1928, cu ocazia celei de-a şasea Conferinţe Internaţionale Anuale a Statelor Americane.
A urmat o perioadă, în mandatul lui Roosevelt (1933 – 1945), în care aceste intervenţii amricane în zonă luaseră forme oarecum mai subtile, pentru ca după Al Doilea Război Mondial, americanii să revină la o politică fermă de intervenții, care a luat însă, forme indirecte, mai ales prin sprijinirea financiară şi logistică a opozanţilor anticomuniști care se împotriveau regimurilor pro-sovietice şi care urmau să reprezinte interesele americane.
Aşadar, Cuba s-a aflat o lungă perioadă în mijlocul disputei dintre SUA şi Rusia în lupta lor pentru câştigarea de influenţe dar a fost şi un punct central al disputelor din anii Războiului Rece.
Relaţiile bilaterale dintre cele două țări au început să se deterioreze din anul 1959, când Fidel Castro a venit la putere, după o lovitură de stat.
Regimul Castro avea să înceapă un proces de naționalizare care i-a afectat atât pe cubanezii înstăriți, dar și pe americani, în anul 1960 estimânduse că, deja, americanii pierduseră proprietăți în valoare de 1 miliard de dolari.
SUA au încercat să riposteze prin amenințări privind limitarea sau chiar anularea condiţiilor preferenţiale ale importului de zahăr din Cuba – zahărul fiind cel mai important și profitabil produs de export al insularilor. Drept consecinţă, Castro încheie un acord comercial cu Uniunea Sovietică, iar deteriorarea relaţiilor dintre SUA şi Cuba devenise inevitabilă.
În martie 1960, președintele american Dwight Eisenhower (1953 – 1961) a autorizat CIA să antreneze și să echipeze refugiați cubanezi pentru organizarea unei contralovituri de stat, precum și pentru suprimarea lui Fidel Castro.
Relațiile diplomatice dintre SUA şi Cuba au fost întrerupte în anul 1961 (anul în care, la 4 august, se năştea actualul preşedinte al SUA, Barack Obama !), când Eisenhower a decis închiderea ambasadei de la Havana.
În acelaşi an, John Kennedy, îşi prelua mandatul prezidenţial la Casa Albă, iar SUA au demarat, la propunerea iniţială a lui Eisenhower, vestita debarcare în Golful Porcilor menită să răstoarne guvernul comunist de la Havana.
În zorii zilei de 17 aprilie 1961, circa 1400 de soldați debarcau pe o plajă cubaneză, pentru a încerca răsturnarea lui Castro, însă trei zile mai târziu, cei mai mulți soldați, antrenați și sprijiniți de CIA, erau capturați, operaţiunea constituindu-se într-un eşec ruşinos al americanilor.
Efectul colateral al acestei înfrângeri, a fost însă, încă şi mai grav pentru ei: apropierea lui Castro față de ideologia marxist-leninistă, acesta căutând la Moscova sprijin împotriva presiunii SUA.
În anul 1962, Cuba a reprezentat cel mai incandescent punct geografic din perioada Războiului Rece, atunci când SUA și URSS s-au aflat în pragul unui război nuclear, în timpul Crizei Rachetelor.
Într-un discurs televizat de o extraordinară gravitate, preşedintele american, John F. Kennedy, a anunţat că avioanele americane de spionaj au descoperit, în Cuba, baze sovietice de lansare a rachetelor SS-4 Sandal, cu rază medie de acţiune, care, purtând focoase termonucleare, erau capabile să lovească un număr mare de oraşe americane foarte importante, inclusiv Washington DC. SUA au instituit o blocadă navală, iar forţele militare americane au intrat în DEFCON 2, cel mai înalt grad de alertă atins vreodată în epoca postbelică, deoarece comandanţii militari se pregăteau pentru un război pe toate planurile cu Uniunea Sovietică, inclusiv nuclear.
Secretarul general al ONU, generalul U.Thant a trimis atunci apeluri private lui Kennedy şi omologului său sovietic, Nikita Hruşciov, insistând ca guvernele lor să „se abţină de la orice acţiune care ar putea agrava situaţia şi care ar putea aduce riscul unui război”.
La 28 octombrie, Hruşciov a anunţat intenţia guvernului său de a demonta şi îndepărta toate armele ofensive sovietice din Cuba, în noiembrie Kennedy a retras blocada navală şi, până la sfârşitul anului, toate rachetele ofensive au fost retrase din Cuba. SUA, în schimb şi-a retras rachetele de la bazele militare din Turcia.
De atunci și până în prezent, au urmat 54 de ani în care relațiile dintre cele SUA şi Cuba au stat sub semnul embargo-ului și sancțiunilor pe care americanii le-au aplicat.
Însă pentru ca problema reluării relaţiilor diplomatice să poată fi măcar pusă în discuţie, a fost nevoie, recent, de aproape doi ani de negocieri secrete desfăşurate, se pare, în Canada, cu largul sprijin al Papei Francisc, care a fost, dealtfel, şi gazda întâlnirii între înalţi oficiali cubanezi şi americani, care a marcat practic „dezgheţul” relaţiilor diplomatice dintre cele două state.
La 17 decembrie 2014, preşedintele Barack Obama anunţa normalizarea relaţiilor diplomatice între cele două ţări: „Am luat această decizie pentru crearea de noi oportunităţi la nivel bilateral; va fi deschis un nou capitol în relaţia dintre Statele Unite şi Cuba”, a declarat Obama, notând însă că istoria relaţiilor dintre cele două ţări este una „complicată”.
Ca o dovadă a atenţiei pe care SUA o acordă Cubei, autorităţile de la Washington au decis să slăbească restricţiile impuse pentru deplasările cubanezilor în SUA, dar şi relaţiilor bancare aflate sub embargo încă din anul 1960.
Drept răspuns Cuba a eliberat 53 de deţinuţi politici precum şi un american, pe nume Alan Gross, aflat într-o închisoare cubaneză de circa 20 de ani, sub acuzaţia de spionaj. SUA, la rândul ei a eliberat trei cubanezi care erau închişi în SUA din 1981, sub aceeaşi acuzaţie de spionaj.
A urmat, apoi, în 20 iulie 2015, reluarea oficială a relaţiilor diplomatice la nivel de ambasade. La Washington a avut loc o ceremonie în clădirea veche de aproape 100 de ani a misiunii cubaneze, în prezenţa şefului diplomaţiei cubaneze, Bruno Rodriguez, care s-a aflat în prima vizită a unui ministru de externe cubanez în SUA după Revoluţia din anul 1959, în urma căreia Fidel Castro a preluat puterea. Ultima vizită a unui înalt oficial al diplomaţiei cubaneze a fost în 1958, pe vremea în care secretar de Stat al preşedintelui Dwight Eisenhower era John Foster Dulles.
La 18 septembrie 2015, Cuba avea un nou ambasador în Statele Unite, pentru prima dată din 1961, după ce Jose Cabanas a fost primit la Casa Albă pentru a-şi prezenta scrisorile de acreditare.
Rămâne de văzut cum se va modifica embargoul total impus Cubei încă din anul 1962, Congresul SUA urmând a lua o decizie în acest sens.
Până atunci, Washingtonul a majorat plafonul sumelor ce pot fi trimise familiilor din Cuba de către imigranţii din SUA, de la 500 la 2000 de dolari la trei luni, s-a semnat un acord bilateral de reluare a zborurilor civile între cele două state, iar turiştii americani urmează să poată cumpăra produse cubaneze în valoare de până la 400 de dolari, din care tutun în valoare de 100 de dolari. Totuşi restul restricţiilor aplicate turiştilor rămân valabile, până când Congresul va legifera o altă decizie în acest sens.
Nu în ultimul rând, vizita lui Obama aduce poporului cubanez un mesaj foarte clar: SUA încurajează toate naţiunile şi organizaţiile angajate în dialogul diplomatic cu oficialităţile cubaneze, să profite de orice oportunitate, fie ea publică sau privată, pentru a sprijini un respect crescut al drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale în Cuba.
În definitiv, poporul cubanez trebuie să deţină puterea de a conduce reformele economice şi politice din ţara lor, iar preşedintele Obama a încercat, încă de la începutul mandatului său, să contribuie la creşterea sprijinului către poporul vecin, inclusiv prin mesaje puternice direcţionate către cetăţenii cubanezi de rând.
Congresul SUA a aprobat programe pentru sprijinirea democraţiei în Cuba, inclusiv pentru promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru sprijin informaţional mai ales în zonele în care tot ceea ce vine din exterior este restricţionat sau puternic cenzurat.
În fine, poporul cubanez are dreptul de a fi sprijinit de SUA şi de întreaga regiune, să promoveze şi să apere democraţia, în spiritul Cartei Democraţiei Inter-Americane.
Răzvan Moceanu
