A fost inventat un panou care extrage apa din umiditatea atmosferică și o filtrează pentru a deveni potabilă. Acesta se află în Lima, Peru, și produce aproximativ 100 de litri de apă pe zi din nimic altceva decât umiditate, un sistem simplu de filtrare și folosirea ingenioasă a forței de gravitație. Totul a pornit de la necesitatea Universității de Inginerie și Tehnologie din Peru de a mediatiza începutul perioadei de admitere a studenților, iar ideea de a-l construi aparține agenției de publicitate „Mayo DraftFCB”. „Vroiam ca viitorii studenți să vadă că inginerii pot, de asemenea, să rezolve probleme sociale legate de necesitățile cotidiene”, a declarat Alejandro Aponte, directorul de creație al Mayo DraftFCB. Menționăm că Lima este capitala și cel mai mare oraș al Republicii Peru. Orașul are o populație de aproximativ 7,6 milioane de oameni și se confruntă cu o criză acută de apă potabilă. Întrucât Lima se află pe coasta Oceanului Pacific, umiditatea aerului este de 86% (dimineața atinge aproape 100%). Totodată, orașul se află în nordul deșertului Atacama – cel mai arid din lume.
www.independent.md – 20 martie