Cu Săptămâna Sfântă, suntem invitaţi să urmăm îndeaproape ultimele zile ale vieţii pământeşti a lui Iisus, astfel că
Duminica Floriilor este poarta de intrare solemnă, în Săptămâna Sfântă. Oamenii se adună în jurul altarului, cu ramuri în mâini, pentru a sărbători intrarea triumfală a lui Cristos în Ierusalim. La începutul acestei sfinte Liturghii, se sfinţesc ramurile, apoi se merge în procesiune pentru a retrăi acele clipe în care Mântuitorul a fost primit în Ierusalim cu slavă şi cu cinste. Mulţimile, cu ramuri de măslini în mâini, îl întâmpinau pe Cristos strigând: „Osana! Fiul lui David! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerului!” (Mt 21,9). Mai întâi, Iisus este aclamat ca rege şi purtat în triumf, apoi este trădat, prins, condamnat şi răstignit pe cruce. Pe de o parte, preamărire, iar, pe de alta, hulire materializată în strigătul: „Răstigneşte-l!”
Centrul întregului an liturgic este reprezentat de TRIDUUM-UL PASCAL care comemorează evenimente ce compun misterul: patima, înmormântarea şi Învierea Domnului. Aceste trei evenimente sunt anticipate de două evenimente liturgice evocatoare şi încărcate de semnificaţie spirituală în
Joia Sfântă sau Joia Mare: dimineaţa, Liturghia Crismei şi Liturghia de seară, a Cinei Domnului.
Astfel, avem în faţa noastră, în principal, trei momente, trei mistere pline de iubire şi slujire: instituirea sfintei Preoţii, instituirea sfintei Euharistii (Împărtăşania/Cuminecarea), şi, totodată, este ziua în care primim porunca nouă a iubirii: „Să vă iubiţi unii pe alţii. Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul”
Dimineaţa, la Liturghia Crismei, înainte de binecuvântarea uleiurilor ce vor fi folosite pentru administrarea sacramentelor, episcopul le cere preoţilor să-şi reînnoiască promisiunile sacerdotale. Preoţii, prin intermediul episcopului lor, îşi reînnoiesc, încă o dată, alegerea de a renunţa la ei înşişi pentru a se dărui total lui Dumnezeu şi fraţilor, după exemplul lui Iisus Cristos.
La liturghia de seară, retrăim ultima cină a Domnului Iisus. Să intrăm cu apostolii în sala Cinei de Taină când se comemorează momentul culminant al vieţii lui Iisus, când El a luat pâinea şi a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”. A luat apoi potirul cu vin şi a zis: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu”. Astfel, Iisus a schimbat pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Său şi a întemeiat Sfânta Cuminecătură! Sfânta Împărtăşanie este Taina în care SE AFLĂ, NI SE DĂ şi SE JERTFEŞTE Iisus Cristos, ascuns sub chipul pâinii şi al vinului. El oferă pâinea şi vinul ca sacrificiu şi semn al vieţii sale dăruite din dragoste. Adoraţia care urmează acestei Liturghii ne permite să reflectăm la dragostea lui Cristos pentru noi.
Această adoraţie ne introduce în marea zi a Crucii, Vinerea Mare, singura zi din an cînd nu se celebrează Sfânta Liturghie.
În această zi, în centrul celebrării se află evocarea pătimirii Domnului. Pătimirea şi moartea Mântuitorului, oricât de impresionante ar fi, n-ar avea decât o valoare emotională dacă nu le-am descoperi semnificaţia profundă. Este ziua în care Iisus moare pentru păcat, pentru toate greşelile noastre şi ale semenilor noştri. Noi, oamenii, săvârşim răul cu uşurinţă, dar astăzi, în zi de doliu, trebuie să redescoperim bunătatea pe care Dumnezeu a ascuns-o în om. Undeva, în inima noastră, se află scânteia de bine, de virtute, pe care noi trebuie să o reaprindem şi să o scoatem la iveală. Ziua aceasta trebuie să ne scoată din indiferenţa faţă de răul din noi şi din celălalt. Dacă Cristos se jertfeşte pentru a ne salva, noi ce facem pentru a ne salva pe noi şi pentru a-i salva şi pe ceilalţi ?
Noaptea Învierii, Vigilia Pascală
Celebrarea nopţii pascale are acea forţă de fascinaţie deoarece, dacă debutează în întuneric, treptat totul se îndreaptă spre lumină (cea a focului sfinţit şi a lumânării pascale aprinse). Cine se lasă prins în celebrarea pascală nu poate să nu întrezărească o logică nouă a vieţii, logică ce să-l „zguduie”, ca acel cutremur pe care l-au resimţit femeile venite la mormânt, nu poate să nu vadă rostogolindu-se acea „piatră” care, înlăturată, îl eliberează de prejudecăţile sau de aspiraţiile meschine de mai înainte, nu poate să nu vadă chipul plin de strălucire al lui Cristos înviat în viaţa nouă. Botezul, care în această noapte sfântă este reevocat, are după spusele sfântului Paul, acea forţă care efectiv îl trece pe catehumen de la viaţa omului vechi la viaţa omului nou. Tot sfântul apostol Paul ne invită să privim spre cer, spre cele de sus, să abandonăm răul şi păcatul şi să îmbrăţişăm binele şi virtutea, să privim spre cel viu şi vom primi de la el toată puterea de a face binele.
Cristos a îndeplinit lucrarea răscumpărării omului şi a preamăririi desăvârşite a lui Dumnezeu, mai cu seamă prin Misterul său pascal, prin care, murind, a nimicit moartea noastră şi, înviind, ne-a redobândit viaţa. De aceea, TRIDUUM-UL PASCAL al pătimirii şi învierii Domnului străluceşte ca o culme a întregului An Liturgic. Aşadar, importanţa pe care o are duminica pentru săptămână, solemnitatea Paştelui o are pentru întregul An Liturgic.
Autor: Maria-Cecilia Tolstobrach-Duţescu -RADOR
