Realizator: La tema zilei vă propunem o dezbatere pe tema modificărilor propuse la Legea 41/1994 privind organizarea şî funcţionarea societăţilor publice de radio şi televiziune. Invitaţi astăzi profesorii universitari Daniel Condurache şi Eugen Munteanu de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, într-un dialog cu Radu Lipovan.
Reporter: Bun găsit! Vă invit la o nouă ediţie a dezbaterilor dedicate recentei iniţiative legislative de modificare a Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţilor Române de Televiziune şi Radiodifuziune. După cum ştim, propunerile de modificare a acestei legi vin din partea parlamentarului social-democrat Georgică Severin şi ar viza separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general, precum şi depolitizarea consiliilor de administraţie ale celor două instituţii publice. Propunerea a fost introdusă în parlament în regim de urgenţă. A primit aviz negativ din partea Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, iar decizia finală în acest caz revine Senatului. I-am invitat în studioul Radio Iaşi pe domnii profesori universitari Daniel Condurache şi Eugen Munteanu de la Universitatea ieşeană Alexandru Ioan Cuza, distinşii oasepţi având, după cum se ştie, legături strânse atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic cu ceea ce numim generic mass-media. Bun venit în studioul nostru! Înainte de a ajunge la situaţiile particulare, aş dori să vă întreb dacă şi în ce măsură are nevoie cetăţeanul român de servicii publice de radio şi televiziune?
Eugen Munteanu: Aş începe eu pentru că întrebarea este mai generală şi probabil mai potrivită profilului pregătirii mele. Eu sunt profesor de limba română, dar aş vorbi şi în această calitate, cele câteva păreri pe care le voi spune, dar şi în calitate de consumator, să zicem aşa, avizat al produsului mass-media, al televiziunilor, radioului şi aşa mai departe. Răspunsul meu este că este nevoie stringentă de un post de televiziune, mai multe canale publice şi de radio şi de televiziune. Marturisesc că nu înţeleg exact dacă sunt anumite subtexte sau interese politice pentru care această iniţiativă are loc acum sau nu. Aceste lucruri cred că sunt mai puţin importante decât răspunsul concret la întrebarea pe care o punem. Vreau să spun că pentru cine citeşte Legea audiovizualului îşi dă seama, românesc, că ea de fapt nu este o invenţie romanească, că ea este rezultatul unei experienţe de decenii foarte bune, multe, lungi, în ţările europene. Eu mărturisec că prima dată mi-am dat seama de deosebirea între o televiziune publică si una privată în urmă cu mai mult de 30 de ani cand am consumat, cum se spune, televiziuni în Germania, mai întâi, şi apoi în Austria. Am locuit mulţi ani, câţiva ani buni acolo, aşa încât aş pleca de la afirmarea unor constatări, a unor observaţii concrete. Întâi şi întâi televiziunea publică şi televiziunea privată acţionează după criterii şi interese oarecum contrare, oricum diferite. Principiul fundamental al televiziunii private este principiul comercial al câştigului. Pe când al televiziunii publice ar trebui să fie cel al interesului public. Sigur că interesul comercial nu trebuie să contrazică până la nesfârşit interesul public, în sensul că nicio televiziune publică nu poate ajunge în stare de faliment. Asta este limpede. Dar această diferenţă de structură şi de statut permite televiziunii publice să se afle în slujba cetăţeanului mai mult decât televiziunea privată. Pe de altă parte, se ştie, studenţii noştri ştiu şi oamenii instruiţi ştiu de asemenea că televiziunea în genere are un mare potenţial de manipulare a opiniei publice. Ne-am dat seama de asta la revoluţie şi după aceea. Or, tentaţia manipulării este foarte mare, iar ea găseşte un câmp de manifestare oarecum restrâns în domeniul televiziunii publice. Cu alte cuvinte, dacă un ziarist este dispus să-şi facă meseria cu obiectivitate, el găseşte un spaţiu mai bun de manifestare în domeniul public decât în domeniul privat.
Reporter: Domnule profesor Daniel Condurache, aş dori să aflu şi opinia dumneavoastră în ceea ce priveşte nevoia de societăţilor de…
Daniel Condurache: Da. Eu aş aşeza discuţia în context românesc să spun aşa. Noi discutăm de o patologie de fapt pentru că televiziunea publică cel puţin se găseşte într-o situaţie nu de ieri de azi şi este pe de o parte cântărită după un serie de criterii şi i se cere o misiune publică. Nu poţi face asta. Nu poţi numai pe baza măsurării audienţei să clasifici vreo prestaţie în spaţiul mediatic. Întrebarea este retorică, dacă este nevoie sau nu de fapt. Evident că este nevoie, în România cu atât mai mult pe un fond pe care tot spectacolul televizorelor de fapt s-a degradat pană la limite aproape nepermise de bunul-simţ şi uneori sunt uluit cum singura autoritate de reglementare care există în presă de fapt, Consiliul Naţional al Audiovizualului nu intervine în locuri în care se frizează bunul-simţ şi cred că difuzarea în public a unor astfel de produse este eminamente nocivă. În acleaşi timp, situaţia Televiziunii publice cred că vine scoasă pe tapet în acest moment şi din raţiuni politice.
Din raţiuni de politică mică, aş spune, pentru că a fost o bună perioadă de timp în care Televiziunea Română avea miză electorală, era, de fapt, singura reţea de televiziune care avea acoperire naţională şi atunci era mult mai interesantă pentru politicieni. Odată cu apariţia într-un mod anormal de mare pentru un teritoriu cum este cel românesc, a aşa numitelor televiziuni de ştiri, ca în fiecare club politic şi-au găsit un loc din care să-şi poată transmite mesajele. Şi chiar au fost momente în care Televiziunea Română a rămas fără miză politică, de fapt. Ideea că publicul alege, că lasă că ştie el unde se duce are şi ea partea ei de fals pentru că dacă timp de cinci ani, zece ani de zile unui public îi dai un anumit tip de produs o să creadă că ăla e singurul produs. Or ceea ce s-a greşit de fapt şi în proiectul editorial al Televiziunii Publice este că are, cel puţin, tronsoane orare pe care vrea a se lua la întrecere cu o televiziune comercială. Cum spunea şi domnul profesor, filozofiile sunt absolut distincte pentru că televiziunea comercială îşi vinde în fapt audienţa pe care o obţine prin orice mijloace, mai apoi celor care amestecă şi mai apoi dau pe piaţă publicitatea, pe când Televiziunea publică nu. Şi aici aş da şi un contraexemplu, ca să zic aşa. De unde vine prestigiul editorial mult mai serios al Radioului public faţă de Televiziunea publică în România? Vine de acolo de unde, deşi ele au fost conduse politic pentru că actuala lege, legea în vigoare a Audiovizualului dictează nişte consilii de administraţie care sunt nişte replici ale parlamentului şi ale structurii de putere în stat, la un moment dat. Ei bine, deşi şi radioul a fost condus în fapt editorial pe criterii de acest tip, nu s-a făcut rabat de la calitatea editorială. Uneori chiar mergând până acolo încât după gustul unora vehiculează încă aşa zise format învechite. Asta pe termen lung a avut succes pentru că şi-a păstrat un public şi şi-a păstrat ceea ce în presă este foarte greu de căpătat şi se pierde în foarte scurt timp. Şi-au păstrat credibilitatea. În momentul în care eu ascult la Radio România Actualităţi o ştire, pentru mine are un coeficient de credibilitate mult mai mare decât de la orice televiziune de ştiri din România, oricare ar fi ea.
Realizator: Domnule profesor Eugen Munteanu, în cazul în care s-ar impune această depolitizare a consiliilor de administraţie, atât la Radio cât şi la Televiziune, de către ce persoane ar putea fi ocupate aceste funcţii? Există şanse ca aceste locuri să fie ocupate de persoane neînregimentate politic? Cum credeţi că s-ar putea gestiona acest lucru?
Eugen Munteanu: Eu cred că, în tot ceea ce înseamnă viaţă socială, cea mai bună lege, cel mai bun regulament, cea mai bună prescripţie, cea mai bună cutumă nu valorează nimic, în lipsa bunului-simţ şi a dorinţei de a face bine. Prin urmare, am ajuns la un nivel foarte jos al societăţii româneşti la toate palierele, dar mai ales al vieţii publice, în care comportamentul oamenilor devine îngrijorător, pentru că aceşti oameni, care ei înşişi se intitulează cu emfază persoane publice, mă gândesc la ziarişti, la aşa-numiţi formatori de opinie şi aşa mai departe, sunt, de fapt, nişte mercenari. Or, lipsa de bună-credinţă, deci reaua-credinţă, intenţia de a se vinde şi toate chestiile astea nu pot duce decât la înrăutăţirea situaţiei. Prin urmare, de unde să găseşti persoane în stare să ocupe aceste locuri, când acest bun-simţ lipseşte? Când lipseşte acest bun-simţ înseamnă că trebuie să intervină legea şi respectul legii. Întotdeauna, în perioadele de criză ale istoriei umanităţii, s-au găsit persoane potrivite, cu condiţia ca societatea, în ansamblul ei, să dorească acest lucru. Şi atunci importantă este judiciozitatea structurii propuse. Deci, eu cred că actuala lege a audiovizaulului, care, repet, e calchiată, care reproduce, în fond, structura parlamentului şi a societăţii politice în general, are această calitate de a neutraliza diferitele curente, de a le face să se neutralizeze reciproc, permiţând, prin urmare, profesioniştilor, de exemplu, din Televiziunea Publică să-şi facă meseria. Deci, în măsura în care presiunile politice dintr-o parte sau alta s-ar neutraliza datorită unor bune regulamente, unor bune prescripţii legale, profesioniştii îşi vor putea face meseria.
Realizator: Credeţi că este necesară modificarea Legii 41/1994 în acest moment şi în procedură de urgenţă? Şi ar putea afecta Radioul, care merge bine, se poate trata Radioul la pachet cu Televiziunea?
Daniel Condurache: Nu, cred că nu, sunt lucruri în Europa în care este o societate care le /…/ în comun. În România există un anume tip de tradiţie şi, în acelaşi timp, o cultură organizaţională care e absolut distinctă la radio şi la televiziune. Încercarea asta foarte grăbită de a le uni şi de a le pune aşa, în comun, mi se pare, iarăşi, că are nişte buzunare ascunse. Cred că ne grăbim, cred că ar trebui să cugetăm mai atent până să punem lucrurile la punct şi eu cred aşa: că o nouă lege a audiovizualului este absolut necesară, dar ea trebuie acompaniată şi de nişte măsuri importante care ţin de modul în care se realizează structura de venituri a acestor instituţii. Avem cea mai mică taxă de audiovizual din Europa, este 4 lei la momentul ăsta, şi mi se pare un comportament populist de neiertat. Facem orice, numai la asta nu umblăm. Deci cred că legea trebuie modificată, nu în grabă, dar în acelaşi timp cred că ar trebui acompaniată de nişte măsuri care să asigure viabilitatea acestor forme, pentru că noi o să înţelegem ce pierdem, Doamne fereşte, în momentul în care Televiziunea Publică şi Radioul Public vor dispărea sau îşi vor pierde de amplitudine.
Realizator: Mulţumim domnilor invitaţi pentru prezenţa la dezbaterea de astăzi. Au fost în studioul Radio Iaşi domnii profesori universitari Eugen Munteanu şi Daniel Condurache de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Până la o nouă întâlnire pe calea undelor, Radu Lipovan vă spune toate cele bune. Pe curând!
RADIO IAŞI – 22 martie
* * * * *
