Membrul bosniac al Preşedinţiei Bosniei-Herţegovina, Bakir Izetbegovic, a apreciat că, prin verdictul pronunţat în cazul liderului sârbilor bosniaci Radovan Karadzic, au fost condamnate ideologia şi politica din acea vreme. „Deşi verdictul a fost influenţat de interese politice, este cea mai importantă condamnare pentru crime de război de după condamnarea nazismului în procesul de la Nürnberg”, a declarat Izetbegovic, adăugând că o nedreptate s-a comis deoarece Karadzic nu a fost găsit vinovat pentru genocid comis în şapte municipalităţi din Bosnia-Herţegovina. Izetbegovic şi-a exprimat însă speranţa că aceasta se va corecta la judecarea recursului, când se va pronunţa condamnarea definitivă. ” Condamnarea este importantă, deoarece trimite mesajul că toţi vinovaţii vor răspunde pentru crimele comise. Este importantă şi pentru regiune, şi pentru Bosnia-Herţegovina, dar în special pentru poporul sârb, care s-a eliberat de povara acuzaţiei vinovăţiei comune, dar care însă trebuie să înceteze cu negarea şi ascunderea crimelor”, a declarat Izetbegovic. Referindu-se la durata condamnării, Izetbegovic a apreciat că este derutantă, deoarece unii generali care au executat ordinele lui Karadzic au primit condamnare pe viaţă.
www.tanjug.rs – 25 martie