Teatrul Excelsior prezintă luni, 28 martie, de la ora 19.00, premiera unui spectacol eveniment: Vivien Leigh – Ultima conferință de presă de Marcy Lafferty, cu Lamia Beligan, regia Liana Ceterchi.
Despre fascinanta aventură a descoperirii lui Vivien, Lamia Beligan mărturisește:
„În anul 2010, căutam cu disperare o piesă de teatru care să mă seducă, să mă motiveze, cu care să rezonez, care să mă provoace să-mi depăşesc limitele şi să arăt acele faţete mai puţin cunoscute ale personalităţii mele histrionice. Căutam o piesă aşa cum caută câinele iarba de leac.
Şi cum nimic nu e întâmplător, coincidenţa fericită a făcut ca tatăl meu, neobosit căutător de piese de teatru noi şi interesante, să descopere acest text şi să se gândească imediat la mine. A făcut rost de el, mi l-a dat şi mi-a spus: «Trebuie neapărat să joci acest rol! E un rol pentru tine.»”
Cariera fascinantă, rolurile de excepție, căsătoria cu Laurence Olivier, o tragică poveste de dragoste curmată de o boală îngrozitoare, toate se defășoară sub ochii spectatorului, în mărturisirea unui destin cum n-a mai fost.
După mai bine de 80 de ani, Hollywood-ul încearcă să găsească o altă Scarlett. Se pare că nu mai există.
Oricare altă Blanche DuBois, după interpretarea lui Vivien Leigh, pălește.
Vivien Leigh a fost prima actriță britanică distinsă cu un premiu Oscar, pentru interpretarea personajului Scarlett O’Hara din Pe aripile vântului (1939). Cea de-a doua statuetă i-a fost decernată pentru rolul Blanche DuBois, din Un tramvai numit dorință (1951).
Vivien Leigh, Lady Olivier s-a născut pe 5 noiembrie 1913 în Darjeeling, India, sub numele de Vivian Mary Hartley. A fost fiica lui Ernest Hartley, un ofițer britanic înrolat în Cavaleria indiană și a Gertrudei Robinson Yackje, a cărei ascendență familială este disputată. Mama sa a pretins că este de origine irlandeză, însă recent au fost produse dovezi care atestă apartenența sa indiană.
La vârsta de șapte ani, Vivien ajunge între zidurile cenușii și reci ale unui pension britanic restrictiv, aflat în deplină antiteză cu parfumul și exotismul copilăriei petrecute în India. La pensionul londonez, precum și în celelalte școli de prestigiu pe care le-a frecventat (în Franța, Italia și Germania), și-a modelat caracterul, și-a disciplinat neastâmpărul de “argint viu” și, cel mai important, și-a canalizat ambiția spre un singur țel: de-a deveni o mare actriță. Educația primită la Academia Regală de Artă Dramatică (din Marea Britanie) i-a șlefuit talentul nativ și i-a deschis porțile către lumea elitelor artistice.
Actrița despre care Tenessee Williams spunea, descriidu-i frumusețea aparte, că este „delicat colorată ca și o orhidee”, în timp ce alții o comparau cu o exotică pisică siameză – stârnise o mare admirație încă de la primele ei apariții pe scenă și în film.
Leigh s-a simțit adesea limitată datorită frumuseții sale foarte apreciate, despre care credea că o împiedică să fie luată în serios în cariera sa ca actriță. Sănătatea ei șubredă s-a dovedit a fi, însă, cel mai mare obstacol. Fiind afectată de tulburare bipolară de-a lungul perioadei adulte, Vivien Leigh a câștigat reputația unei persoane foarte dificile, acest lucru afectând serios o carieră care avea să cunoască și perioade de declin. Odată cu înaintarea în vârstă, actrița a fost slăbită de reveniri frecvente ale tuberculozei, boală diagnosticată pentru prima oară la mijlocul anilor ’40.
În cartea sa de memorii, Laurence Olivier îşi aminteşte de impresia profundă pe care i-a lăsat-o Vivien Leigh atunci când a văzut-o jucând spectacolul cu piesa “Masca virtuţii”, la Teatrul Ambasador, din Anglia. “În afara privirii ei, care era pur şi simplu magică, Vivien poseda o seninătate, un echilibru perfect. Gâtul ei părea prea fragil pentru a-i susţine capul. Avea un aer surprins şi ceva din orgoliul unui jongleur ce poate realiza aproape în glumă o strălucită performanţă. Ea mai avea şi altceva: forţa de atracţie a unuia din cele mai tulburătoare temperamente pe care le-am întâlnit în viaţa mea. Acea ciudată, înduioşătoare scânteie de demnitate pare să fi fost acel ceva în stare să subjuge pătimaşa legiune a admiratorilor ei fanatici”.
„Ăsta-i bărbatul cu care o să mă căsătoresc!” îi spune Vivien Leigh unei prietene. Se aflau la un teatru din Londra, iar pe scenă juca Laurence Oliver, în spectacolul cu piesa “Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare. „Nu fi stupidă, doar sunteţi amândoi căsătoriţi” îi răspunde amica. „Nu are importanţă, tot o să mă mărit cu el. Ai să vezi tu!” o contrazice Vivien.
Vivien Leigh era căsătorită cu Herbert Leigh Holman, un avocat cu treisprezece ani mai în vârstă decât ea, cu care avea o fiică, Suzanne. Laurence Olivier era căsătorit cu Jill Esmond și avea cu aceasta un fiu, Tarquin.
Cele două familii se cunosc și se vizitează reciproc, iar Olivier și Vivien Liegh încep să ducă o viață dublă. Se întâlnesc doi ani prin cabinele teatrelor, în studiouri discrete, au escapade în localităţi mici uitate de lume unde nu-i cunoaştea nimeni, se iubesc în secret. Niciunul nu-şi dorea să ajungă pe prima pagină a ziarelor de scandal.
Încet-încet, toată lumea a aflat despre amorul lor secret. Căsătoriile lor trebuiau tranşate fără milă, ca nişte afaceri de familie unde erau implicaţi şi nişte minori. Divorţurile lor durează câţiva ani. Soția lui Olivier a primit custodia fiului lor, Tarquin, iar soțul lui Vivien, a obținut custodia fiicei lor, Suzanne.
Liegh și Olivier s-au căsătorit la 21 august 1940 la Santa Barbara, lângă Hollywood, în secret. Martori le-au fost doar Katharine Hepburn şi Ronald Colman.
De-a lungul celor 30 de ani de carieră, actrița a interpretat roluri variate, începând de la eroinele comediilor lui Noël Coward și ale lui George Bernard Shaw, până la personaje din opere clasice ale lui William Shakespeare, precum Ofelia, Cleopatra, Julieta sau Lady Macbeth.
Datorită primelor sale interpretări, Leigh se bucurase de succes în Regatul Unit, însă a rămas în mare parte necunoscută în restul lumii până la premiera filmului „Pe aripile vântului” (1939).
Megaproducția holywoodiană a avut un buget impresionant pentru vremea respectivă (aproape 4 milioane de dolari), dar şi o distribuţie de excepţie: Vivien Leigh, Clark Gable, Olivia de Havilland, Leslie Howard şi Hattie McDaniel.
„Pe aripile vântului” a fost primul film color de lungmetraj din istorie, recompensat cu 10 premii Oscar.
Pentru rolul lui Scarlett O’Hara au fost intervievate 1.400 de actriţe, printre care şi Bette Davis, dar actrița a refuzat să interpreteze rolul lui Scarlett, crezând că va juca alături de Errol Flynn.
Când a aflat că David O. Selznick caută actrițe pentru a o interpreta pe Scarlett, Vivien Leigh și-a căutat agent în SUA pentru a obține o întrevedere cu legendarul producător care începuse deja filmările.
Încăpățânarea și rebeliunea au ajutat-o pe Vivien să obțină rolul principal, după ce citise pe nerăsuflate, din cauza unui accident de schi, cartea lui Margaret Mitchell care revoluționase SUA în anul 1936.
Atât de hotărâtă era să obțină rolul, care i-a adus primul Oscar, încât a refuzat oferta lui Cecil B. de Mille de a juca în ‘Union Pacific’ și un contract cu studiourile Paramount pentru patru filme, doar pentru a fi disponibilă.
Filmul a avut parte de o primire entuziastă din partea criticilor, amplificată ulterior de moartea tragică a celei care a dat naştere lui Scarlett O’Hara; scriitoarea Margaret Mitchell a murit într-un accident de maşină, la puţin timp după lansarea peliculei, în 1939.
În timpul celui de- Al Doilea Război Mondial, Olivier îşi slujeşte ţara şi se înrolează în Flota Aeriană a Marinei Engleze. Fragila Vivien se simte neglijată. Este depresivă, face crize de nervi, slăbeşte mult, pierde o sarcină, îi apare o pată pe plămân. Se internează într-un sanatoriu. Are tuberculoză.
Sfârşitul războiului stinge şi flăcările pasiunii lor. Laurence Olivier devine din ce în ce mai rece şi sever la crizele de nervi şi tuberculoză ale soţiei sale.
În 1947, Olivier a fost făcut cavaler, iar Leigh l-a însoțit la Palatul Buckingham pentru ceremonie. Ea a devenit Lady Olivier, iar după divorțul lor din 1960, conform legilor, a fost cunoscută sub numele de Vivien, Lady Olivier.
Temperamentală ca și personajul Scarlett, Vivien Leigh a condus în 1957 protestele împotriva demolării teatrului Saint James și construirii în loc a unor apartamente. Ea a ajuns să intre și să vocifereze chiar și în Camera Lorzilor, fapt care l-a determinat pe însuși Winston Churchill să-i scrie o scrisoare actriței, în care îi lăuda curajul, dar îi dezaproba modul de acțiune.
Soții Olivier au fost, de altfel, preferații lui Churchill, participând la dineuri și alte întâlniri alături de acesta, cât timp a trăit. Se spune că despre Leigh el a afirmat: „Fără îndoială, este o persoană de calitate excepțională”.
În 1958, considerând mariajul său încheiat, Leigh a început o relație cu actorul John Merivale, care știa despre condiția medicală în care se afla aceasta și l-a asigurat pe Olivier că va avea grijă de ea.
În iulie 1967, după disperate încercări de a-şi face viaţa normală, actriţa se stinge din viaţă, la 53 de ani, în urma tuberculozei avansate. La funeralii, timp de un minut, luminile rampelor tuturor teatrelor din Londra s-au stins în semn de reculegere. Trupul ei a fost incinerat și cenușa răspândită deasupra unui iaz de pe domeniul actriței din East Sussex.
***
În 2013, cu ocazia centenarului naşterii lui Vivien Leigh, nepoţii actriţei au donat Victoria and Albert Museum din Londra arhiva artistei, care cuprinde sute de scrisori şi de telegrame, precum şi numeroase fotografii ale cuplului Vivien Leigh (1913-1967) şi Laurence Olivier (1907-1989), scrie ziarul „The Telegraph”.
Actriţa a păstrat peste 7.500 de scrisori personale primite de la prieteni, adresate inclusiv soţului ei Laurence Olivier. Unele dintre ele provin de la personalităţi de seamă precum: T.S. Elliot, Marilyn Monroe, Winston Churchill şi Regina Elisabeta. O scrisoare, primită de la dramaturgul Tennessee Williams, scrisă în septembrie 1950, o laudă pe actriţa britanică pentru interpretarea rolului Blanche DuBois din filmul „Un tramvai numit dorinţă”/ „A Streetcar Named Desire”, realizat pe baza piesei de teatru omonime a dramaturgului american.
După un îndelung proces de catalogare, peste 300 dintre aceste scrisori au fost expuse la Victoria and Albert Museum din Londra, februarie 2015.
În această vară, între 1 iunie și 4 septembrie, lucrurile personale ale actriţei, incluzând jurnale personale şi scrisori de dragoste trimise soţului ei, Laurence Olivier, vor fi prezentate public în Marea Britanie, în cadrul expoziției „Vivien Leigh: Public Faces, Private Lives”. Colecţia, care va fi expusă la fosta reședință a scenografului Oliver Messel, bun prieten și colaborator al actriței, din comitatul britanic West Sussex, conţine peste 100 de articole din arhiva „Pe aripile vântului”, incluzând costume, fotografii şi scenarii.
Documentarea: Bianca Ioniță
