Realizator: Mădălina Ion – În calitate de artist, dar şi de membru al Consiliului de Administraţie al SRR, ce crezi despre modificările acestea în regim de urgenţă propuse de senatorul Georgică Severin a fi aduse Legii nr. 41 din 1994? Principalele prevederi ale proiectului, reamintesc, sunt separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general al SRR şi SRTV şi stabilirea de incompatibilităţi pentru membrii consiliilor de administraţie. Este de bine sau nu este de bine?
Ducu Bertzi: Să o luăm pe rând. M-ai întrebat în calitate de…., având două calităţi?
Realizator: Da, de artist şi de membru CA.
Ducu Bertzi: Ca artist eu sunt Radio România, fiindcă datorită radioului m-am lansat, radioul într-o perioadă în care numai radioul era cel mai vehiculat mod de a se transmite. Televiziunea, cu cele două ore ale ei, conta foarte puţin. Deci, radioul era baza. Eu, în perioada aceea, m-am lansat şi radioul m-a provocat şi chair dacă nu aş fi în Consiliul de Administraţie tot m-ar interesa ce se întâmplă cu radioul. Acum, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, sigur că legea asta a fost făcută pentru radio şi pentru televiziune. Suntem două societăţi distincte, separate, despărţite în urma legii din 1994 şi fiecare îşi duce într-un fel şi bunele şi relele. Pentru mine a fost surprinzător faptul că am văzut că, cu toate că noi mergem foarte bine şi din punct de vedere al audienţei, din punctul de vedere al calităţii programelor, din punct de vedere financiar care iarăşi este un lucru foarte important, chit că eu şi aici fac o paranteză, eu tot timpul cât a fost în Consiliu am spus că aceste societăţi şi radioul şi televiziunea vor fi societăţi de media, de cultură dacă vrei, care trebuie să şi instruiască, să aducă cultura în casa oamenilor. Nu este atât de importantă crearea unui profit anual, că nu suntem fabrică de papuci de plajă şi nici de halate, dar sigur, în egală măsură, nici nu poţi să faci pierderi la nesfârşit. Deci, din punctul ăsta de vedere noi stăm bine, nu este un profit fabulos, dar suntem pe plus, tot timpul am fost în ultimii ani şi îmi amintesc faptul că în primul consiliu în care am fost, după ce s-a despărţit radioul de televiziune, eu nu ştiu dacă televiziunea a preluat şi ea nişte minusuri atunci, dar ştiu că noi, la radio, am primit o moştenire grea de la televiziune.
Realizator: Aşa este, ai dreptate. Da.
Ducu Bertzi: O cantitate importantă pe minus care de-abia în 1998 a reuşit să o recuperăm.
Realizator: Am recuperat, da.
Ducu Bertzi: După aceea am început să creştem permanent. Deci, m-a surprins treaba aceasta fiindcă dacă vrei să faci nişte modificări nu poţi să aduci atingere unui lucru care, de bine de rău, merge bine. Sigur, că aşa pot fi observaţii, în orice instituţie, o instituţie cu 2.000 de oameni, poţi să spui că mai sunt unii nemulţumiţi. Este firesc să se întâmple asta. Că poate salariile nu au mai fost crescute aşa cum ar fi trebuit şi asta am făcut-o, am ţinut totul sub control ca să nu scăpăm practic căruţa la vale, asta în condiţiile în care, foarte important pentru toţi cei care ne ascultă, taxa radio şi taxa televiziunii nu a mai fost modificată din 2003. Ei, aici vin eu şi spun, dacă tot vă interesează soarta televiziunii, trebuia în ceilalţi ani modificată această taxă fiindcă eu înţeleg, se adună pierderi în momentul în care tu ai o taxă care este la nivelul anului 2003. Numai indexările care au fost anuale, dacă este să… Indicele de inflaţie şi tot ar fi trebuit mărită, fiindcă costuri sunt. Noi am putut să ne restrângem, la radio este mai uşor un picuţ decât la televiziune, la televiziune cheltuielile sunt mult mai mari.
Realizator: Sunt mult mai mari. O producţie TV nu se poate compara cu una de radio, clar.
Ducu Bertzi: Absolut şi nu au fost ajutaţi de niciun fel. Întotdeauna, din motive electorale, politicienii au refuzat să atingă această problemă, au lăsat, au pus batista aşa pe ţambal şi pătura pe pian şi au spus „lasă, că vedem ce facem mai încolo”./salina/ Este trist că se întâmplă treaba asta. Până la urmă nu ştiu dacă în acest context, în care şi televiziunea e cu datoriile care e, noi suntem pe plus şi mergem Slavă Domnului bine, pe toate programele pe care le avem şi pe NET şi pe audio şi peste tot. Poate chiar îmi pun întrebarea dacă, poate sunt unii deranjaţi că mai există aceste instituţii de stat şi vor ca numai cele private să rămână în piaţă.
Realizator: Nu suntem singura ţară în care există astfel de instituţii. Acum că se caută unirea lor….
Ducu Bertzi: Da, dar noi suntem una dintre puţinele ţări care tot ce a fost şi ce a funcţionat în domeniul statului a fost dat pe nimic şi s-a trecut în privat pentru a arăta că avem o mare deschidere către această zonă. Eu sunt liberal de profesie şi eu cred în zona privată, dar sunt anumite sectoare în această ţară care trebuie să rămână…
Realizator: Aşa, neprivatizate…
Ducu Bertzi: Absolut. Fiindcă radioul este de o importanţă maximă pentru securitatea noastră şi pentru siguranţa fiecărui om. Doamne fereşte în caz de orice se întâmplă, o catastrofă, sper să nu se tâmple, în ţara asta Radioul este primul care este obligat să anunţe.
Realizator: Bun. Asculţi clar Radio România şi nu altceva.
Ducu Bertzi: Exact. Deci aici cred că se joacă unii cu focul. Sper ca lucrurile nu vor merge, ceea ce ne priveşte în acest sens, se vor opri aici şi cel mai bine sfatul meu este să se ocupe, să vadă ce pot să facă la televiziune şi pe noi să ne lase să funcţionăm că merge prea bine.
Realizator: Bine, cum am făcut-o şi până acum. „Eu sunt Radio România, nu distrugeţi Radioul public”. Continuăm discuţia în câteva minute şi ne pregătim pentru prima legătură telefonică.
În acest moment, în legătură directă cu ascultătorii Radio 3NET, Maria Ţoghină, jurnalist, fost preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, vicepreşedinte al Clubului Român de Presă, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radio. Bună seara Maria.
Maria Ţoghină: Bună seara. Bună seara şi mi-a făcut mare plăcere să ascult şi melodia de dinainte. Mi-am amintit de faptul că am debutat la ceea ce în acei ani se numea Radio România Tineret. Aş spune eu, precursorul Radio 3NET.
Realizator: Este o lege, Maria, Legea 41 din 1994, varianta fără modificări.
Maria Ţoghină: Cred că legea în baza căreia funcţionează Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune este o lege bună. Ea a fost, la momentul respectiv, gândită cu specialiştii UE de Radio şi Televiziune, cu specialiştii Radioului public şi Televiziunii Române, cu oamenii politici care în acele momente se gândeau să găsească cea mai bună soluţie pentru ca cele două instituţii să funcţioneze ca nişte servicii publice independente. Şi cred, din această perspectivă, cel puţin în ceea ce priveşte situaţia Radioului public, legiuitorii din acel moment au avut succes, au găsit formula potrivită din punctul meu de vedere. Îmi amintesc că în anul 1994, când ne-am separat de Televiziunea Română, oarecum radioul a rămas cu problemele, iar televiziunea a preluat tot ceea ce era mai bun şi mai frumos din acest patrimoniu comun.
Realizator: Exact, exact, asta spunea şi Ducu Bertzi, un pic mai înainte. Justă observaţia. Da. Maria crezi că separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie, de cea de director general al SRR şi SRTV ar fi imperios necesară? Adică dacă s-ar întâmpla asta totul ar funcţiona ca pe roate şi în Televiziunea publică?
Maria Ţoghină: Daţi-mi voie să cred că întotdeauna omul sfinţeşte locul acolo unde se află şi că două funcţii nu vor face niciodată cât un om potrivit la locul potrivit. Spun acest lucru nu din perspectiva personalizării afirmaţiei mele ci la nivel principial. Cred că un om potrivit poate să îşi facă treaba aşa cum trebuie, poate să-şi îndeplinească obiectivele.
Doi oameni, dacă nu sunt cei potriviţi, pot ajunge la conflicte. Şi am să vă spun că tot principial cred că dacă pe legea actuală, Legea 41, vorbim despre sistemul francez de organizare al unui serviciu public, pentru o nouă abordare avem nevoie de un nou mod de a gândi serviciile publice şi o apropiere de sistemul britanic, anglo-saxon, de management al unui serviciu public. Atunci ar trebui să vorbim de o regândire a întregii funcţionări şi nu de o simplă cârpire a unui proiect de lege, a unei legi care funcţioneză în baza unui sistem diferit. Dincolo de aceste lucruri mă îngrijorează foarte mult uneori mentalitatea pe care o dovedim noi, noi românii în general. Lucrăm destul de greu în echipă, de cele mai multe ori se nasc conflicte acolo unde doi oameni trebuie să lucreze împreună şi cred că pe mentalitatea actuală este bine să regândim fie un sistem, fie să încercăm să nu creăm conflicte suplimentare acolo unde lucrurile merg bine. Dar pentru că m-aţi întrebat dacă o astfel de separare ar putea rezolva problema Televiziunii Române, din păcate şi spre tristeţea tuturor prietenilor mei de la Televiziunea Română, cu mâna pe suflet, din experienţa mea de cinci ani, vă spun că nu. O separare de funcţie nu poate rezolva o problemă economică ce constă într-un lucru foarte simplu, cheltuieşti mai mult decât ai ca venituri. Este ca într-o familie, foarte simplu, dacă aducem acasă doi lei cheltuim doi lei, dacă nu ne permitem să cheltuim chiar mai puţin ca să economisim ceva. Dacă aducem acasă doar doi lei şi cheltuim trei lei, chiar dacă divorţăm să ştiţi că datoriile rămân aceleaşi, cheltuielile rămân aceleaşi, iar veniturile tot aceleaşi. Cam aşa se întâmplă şi cu separarea funcţiilor.
Realizator: Ce înseamnă numirea politică a cuiva în Consiliul de Administraţie? Să însemne şi schimbarea politicii editoriale?
Maria Ţoghină: Cred că întotdeauna politicul va încerca oarecum să controleze media, dar o nominalizare nu poate schimba o politică editorială care se circumscrie unor prevederi legale. Şi din fericire, la Radio, au fost foarte puţine astfel de situaţii, au fost, le-aş numi eu accidente, şi nu prin intermediul Consiliului de Administraţie. În cei zece ani de când sunt membru al Consiliului de Administraţie, dintre care cinci am fost preşedintele Consiliului de Administraţie, vreau să vă spun că nu acolo s-a modificat politic linia editorială a Radioului public. Linia editorială a Radioului public a fost întotdeauna circumscrisă misiunii conferită de Legea 41, iar Consiliul de Administraţie s-a străduit întotdeauna să vegheze asupra respectării acestei misiuni, asupra echidistanţei şi independenţei politice. Ceea ce este şi firesc, iar politica editorială de zi cu zi o fac jurnaliştii Radioului public şi cred că acesta este cel mai mare câştiga al Legii 41.
Realizator: Domnul Vasile Blaga propunea la un moment dat o formulă magică sau nu, rămâne de văzut, pentru rezolvarea actualei situaţii. Adică să existe o colaborare între guvern, parlament şi sindicate. Eşti de acord?
Maria Ţoghină: Cred că da, cred că este, într-adevăr poate fi o soluţie şi cred că este de bun simţ să existe o colaborare între guvern, parlament şi, nu aş spune eu neapărat sindicate, aş spune că ar trebui să fie o colaborare între guvern, parlament şi Televiziunea Română ca instituţie. Adică dincolo de sindicat există şi instituţional serviciul public de televiziune care trebuie să fie la masa discuţiilor. Da, este singura soluţie, din punctul meu de vedere, în acest moment pentru că pe de o parte Televiziunea Română, ca şi Radioul public, se află sub control parlamentar. Pe de altă parte, soluţionarea din punct de vedere economic a problemelor Televiziunii Române nu poate veni decât dinspre Guvernul României şi nu în ultimul rând, cum să vă spun, la fel de important sau în egală măsură de important ca toţi ceilalţi actori este vorba de Societatea Română de Televiziune care trebuie prin managementul său şi prin sindicate să confere garanţia că nu se va mai repeta o astfel de situaţie. Că dacă se găsesc resursele financiare, dacă se identifică soluţiile pentru rezolvarea acestei, aş spune, probleme de natură pur economico-financiară, Televiziunea Română nu va ajunge peste un an sau peste doi ani să fie în aceeaşi situaţie. Pentru că semnalul dat la momentul la care pentru Televiziunea Română se va găsi o soluţie, semnalul dat pentru alte servicii publice va fi uite domnule că se poate. De ce să facem economii, de ce să ne respectăm bugetul dacă se poate să se găsească o soluţie. Cheltuim cât se poate de mult, nu luăm măsuri să ne încadrăm în buget şi se va găsi o soluţie. Şi cred că din această perspectivă atât managementul, cât şi sindicatul de la Televiziunea Română trebuie să ofere această garanţie că se însănătoşeşte din punct de vedere economic şi financiar această instituţie. Altfel, cum să vă spun, din punct de vedere al profesionalismului de care dau dovadă colegii mei de la Televiziunea Română nu am a le reproşa nimic. Acolo, urmăresc cu plăcere emisiuni interesante, văd spectacole de teatru, urmăresc transmisii sportive. Sigur că lucrurile pot fi poate mai bine făcute, dar nu au coborât sub nivelul optim pentru un servicu public.
Realizator: Maria Ţoghină, jurnalist, fost preşedinte director-general al Societăţii Române de Radiodifuziune, vicepreşedinte al Clubului Român de Presă, membru în Consiliul de Administraţie al SRR. Mulţumin tare mult! Seară liniştită!
Maria Ţoghină: Mulţumesc, la fel!
Realizator: În legătură telefonică directă cu ascultătorii noştri, Iulian Comănescu, analist media. Bună seara.
Iulian Comănescu: Bună seara.
Realizator: Domnule Comănescu, ce soluţie vedeţi la problema TVR? Cea mai vehiculată este insolvenţa. Dumneavoastră ce părere aveţi?
Iulian Comănescu: Insolvenţa este o soluţie paliativă pe termen scurt, altfel lucrurile ar trebui luate de la zero. Şi ca să fie luate de la zero este nevoie de o lege de funcţionare modificată profund, fiindcă sistemul de desemnare a Consiliului de Administraţie eminamente politic s-a dovedit nu funcţional la TVR, chiar dacă la dumneavoastră la Radio funcţionează.
Realizator: O organizare a la BBC vi se pare ireală, utopică pentru momentul ăsta?
Iulian Comănescu: Este utopică pentru momentul ăsta şi pentru alt moment pentru că TVR are, oricum socotim maximum 100, 120 de milioane pe an buget, în timp ce bugetul BBC este de cinci miliarde. Sumele sunt în euro. Deci, nu avem cum să ajungem acolo decât dacă am creşte de câteva zeci de ori taxa TV. În televiziune resursele şi banii înseamnă calitate.
Realizator: Pe ce credeţi că ar trebui să se axeze cel mai mult acum Televiziunea Română în situaţia în care este?
Iulian Comănescu: Eu le-am sugerat şi chiar la ei în direct, am fost invitat într-un talk-show, în săptămâna aceea când /…/ în discuţie să îşi ia soarta în mâini, că dacă nimeni nu e dispus dintre politicieni să găsească o lege contemporană şi operaţională ar putea să înceapă nişte campanii de strângeri de semnături ca să aibă o iniţiativă legislativă cetăţenească pentru modificarea legii.
Realizator: Credeţi că numirea politică, revin, aţi zis ceva un pic mai înainte, a cuiva în Consiliul de Administraţie înseamnă neapărat şi schimbarea politicii editoriale?
Iulian Comănescu: Da. Şi nu într-un sens neapărat de influenţă politică, de propagandă cât de soluţii nu prea inteligente, de avarie, nu că aţi pomenint BBC, l-am avut pe Stelian Tănase care pe unde se duce vrea să facă BBC, evident că nu ţine cont de un calcul simplu ca acela pe care l-am spus. Deci, politica editorială într-un sens mai larg, la TVR este destul de volatilă fiindcă Consiliul de Administraţie şi preşedinţii tot cad şi se tot schimbă în funcţie de cum sunt trântiţi de parlament prin intermediul raportului de activitate.
Realizator: În Dilema Veche, spuneaţi ceva despre un model american. Şi aş vrea pentru ascultătorii noştri, să dezvoltaţi un pic ideea.
Iulian Comănescu: Acolo despre ce este vorba? E o piaţă cu istorie puţin diferită de a noastră dar care a ajuns să semene cu a noastră. În America primele s-au dezvoltat reţelele private, adică NBC, ABC şi CBS, spre deosebire de Europa unde există televiziuni publice dominante, care au dominat piaţa până prin anii ’70, cum ar fi BBC, ARD, ZDF, France Television şi altele. În situaţia dată, în momentul în care serviciul public a apărut nu a avut cum să mai aibă pretenţii la un loc de top, în care, eu ştiu, să domine şi piaţa de entertainment şi atunci postul public, de fapt reţeaua publică, fiindcă la ei totul este cu reţele, cu posturi în mai multe state, PBS este concentrat pe ştire, emisiuni de jurnalism investigativ gen Frontline şi documentare care scoate calitatea foarte bună, dar nu produce forate multă ficţiune sau divertisment care atinge ratinguri mari dar sunt şi costisitoare. Nu cred că transmite, eu ştiu, baseball sau baschet care sunt pe marile reţele ş.a.m.d.
Realizator: În concluzie, ca şi analist media, ce ziceţi e de bine să se unească cele două instituţii sau să rămână separat, să funcţioneze separat?
Iulian Comănescu: Ăsta este un subiect cu totul diferit şi o idee aşa, care circulă ocult prin piaţă, nu am văzut niciun fel de proiect şi mai ales nu am văzut nici un soi de estimare, de… cum se cheamă, de costuri, de situaţie financiară, fiindcă singurul motiv pe care îl văd eu într-o reunire a radioului cu televiziunea este o serie de economii pe anumite divizii comune, de la contabilitate până la logistica administrativă care pot fi comasate. Deci, cumva este… de exemplu la BBC, dar cât timp nu avem aceste posibile, eventuale economii pe masă ca să le discutăm nu putem spune nimic despre această idee şi mai mult de atât este o idee suspectă la modul cum a apărut în media de, eu ştiu, lucrături sau jocuri politice./rpatulea/fcostea
Realizator: L-am ascultat pe domnul Iulian Comănescu, analist media, vă mulţumim tare mult. Să aveţi o seară liniştită în continuare.
Iulian Comănescu: Vă mulţumesc şi eu. Bună seara.
Realizator: Ducu, ai ascultat cu atenţie.
Ducu Bertzi: Cu mare atenţie.
Realizator: Cu mare atenţie. Ceva păreri, concluzii?
Ducu Bertzi: Da, eu nu înţeleg de ce din întrebările pe care le-ai pus tu şi s-a discutat şi Maria a atins foarte bine problema, dar în rest nu ştiu de ce tot timpul trebuie să ne raportăm la BBC? Este ca şi cum eşti la Mioveni, la fabrica Dacia Renault şi spui „domnule, dar noi de ce nu ne apucăm…”.
Realizator: Vorbim despre Ford sau mai ştiu eu ce?
Ducu Bertzi: Nu. Fordul îl avem la ăsta, dar noi când apucăm să facem Rolls-Royce, că am văzut eu şi să fie şi cu volanul pe dreapta. Este vorba de o educaţie, de lucruri care sunt făcute în zeci de ani, în sute de ani. Noi, dacă este să ne gândim un pic cum funcţionăm noi acum şi normal, cum funcţionăm normal, practic putem număra din 1994, fiindcă până atunci nu a fost o normalitate. Erau bani de la partid, trebuia să execuţi până în ’90 ce spunea partidul şi cu asta basta şi toată lumea era încartiruită în acest sens. Deci, cred că sunt nişte modele foarte mari. Trebuie să ne uităm în curte să vedem ce putem să facem. După mine, dacă… şi am mai spus-o şi în alte dăţi, la televiziune, în momentul ăsta este logică o chestie: au foarte mari datorii către Ministerul Finanţelor, deci către guvern. Maria a adus un pic atingere aici, la chestia asta. Guvernul, Ministerul Finanţelor ştie că nu îşi va lua banii ăia niciodată. Nu-ţi rămâne decât să-i ştergi cu guma cum au fost la alte mii de societăţi din România sau ce să gândesc, că îl scoatem în insolvenţă şi începem şi vindem la metru pătrat terenul din Dorobanţi şi cu banii de acolo obţinuţi să dăm banii la Ministerul Finanţelor. Asta este o utopie treaba aceasta. Datoriile care evident nu mai pot fi recuperate ar trebui stinse de către guvern. Aşa, încă o dată spun cum s-a întâmplat la foarte foarte multe societăţi. Asta nu înseamnă că noul consiliu pe care îl pui îi dai girul, „domnule, eu am şters nişte datorii, voi de-acum faceţi jaf cu năvalire. Nu şi în general, nu cred că în consilii s-a întâmplat chestia asta. S-a întâmplat în liniile doi-trei, acolo unde fiecare vrea să ajungă director şi să aibă un cabinet în jurul lui şi cresc nişte costuri foarte foarte mult. Pe de altă parte, dacă vrei să faci divertisment, fiindcă o televiziune publică trebuie să facă şi divertisment, ăla costa. Divertismentul costă mult de tot, ca să fii la nivelul celorlalte televiziuni cu care te baţi pe piaţa din România. Au nevoie de bani pentru chestia asta, au nevoie de un sânge nou, oameni sunt foarte buni acolo, sunt oameni foarte buni, dar ar trebui să lucreze, cum spunea Maria, mai mult în echipă, să-şi dea seama că sfârşitul este aici, suntem la RADIO 3 NET „Florian Pittiş”. Deci, nu mai este valabilă chestia că sfârşitul nu este aici. Sfârşitul este la poartă şi mie mi-ar părea rău, fiindcă mă leagă foarte multe amintiri frumoase de televiziune.
Realizator: Unde, de altfel, ai avut şi emisiune în grila lor.
Ducu Bertzi: Unde am avut şi emisiuni, exact. Dacă lucrurile ar lua-o într-o direcţie pe care nimeni nu ar şti, de fapt, care este ţinta, că aici este pericolul cel mai mare. O luăm pe drumul ăla, unde ajungem? Nu ştim, dar o luăm pe acolo. Asta este foarte periculos. În momentul în care stabileşti o rută, un drum trebuie să ştii la ce ţintă vrei să ajungi până la capăt. Sper, în concluzie, ca pe noi să ne lase în pace fiind că orice unificare ar însemna, vorba aceea, să ne tragă şi pe noi după ei în groapa pe marginea căreia ei sunt, iar în cazul lor nişte decizii din punctul de vedere al guvernului pentru a-i lăsa să respire, pentru a se putea regrupa cu un consiliu performant este singura soluţie şi chemaţi la control tot la, nu ştiu, şase luni-un an, adică ţinută foarte strâns toată chestia asta, nu că analizezi raportul bugetar o dată la doi-trei ani.
Realizator: Toate discuţiile care s-au născut, situaţia care s-a creat crezi că a afectat imaginea SRR şi deopotrivă imaginea televiziunii?
Ducu Bertzi: Sigur că afectează. Orice discuţie care se naşte, orice mic conflict care este într-una din instituţii poate să afecteze. Nu aş vrea să zic că noi am ieşit sau suntem mai întăriţi din aceste discuţii decât televiziunea, nu, Doamne fereşte, nici nu este bine să te bucuri sau să te sprijini pe răul altuia. Nu. Lucrul este clar: suntem două instituţii media, radio şi televiziune de importanţă naţională, noi trebuie să emitem şi trebuie să găsim cele mai bune soluţii. Noi, la radio le-am găsit. Să găsească şi parlamentul, împreună cu cei de la televiziune, soluţiile pentru ei.
Realizator: Punct final, dragilor. Ultima dezbatere din ciclul „Eu sunt Radio România. Nu distrugeţi Radioul public”. Îţi mulţumim Ducu Bertzi. Încă o dată succes pe mai departe. Chiar aşa, ce preconizezi, ce mai faci ca artist, ce planuri mai ai?
Ducu Bertzi: Ca artist, sâmbătă pe 26, seara la „Teatrelli”.
Realizator: Acolo te găsim, acolo vom veni.
Ducu Bertzi: Da, dar s-au vândut biletele deja acolo, dar mai am unul.
Realizator: Da, dar avem pile.
Ducu Bertzi: Bine. Vorbesc şi cu Gabi Iencek şi pe horn, pe undeva, găsesc ca să intraţi. Vă aştept acolo. Toate bune.
RADIO 3 NET – 24 martie
* * * * *
