La 26 martie 1987 părăsea această lume un talentat arhitect, Henrieta Delavrancea, una dintre cele patru fiice ale scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea. Aproape la fel de longevivă ca faimoasa ei soră Cella, Henrieta avea 90 de ani când s-a stins. Fusese cunoscută mai ales pentru cele peste 20 de construcṭii realizate cu un gust desăvârṣit la Balcic, pe când acesta se afla în graniṭele României Mari. Erau case, vile – prima fusese a generalului Rasoviceanu -, dar era ṣi clădirea Primăriei. „A găsit din prima încercare stilul potrivit, care a consacrat-o. Construcṭii albe, precum piatra Balcicului, de diminesiuni potrivite, pentru a nu sparge armonia vechilor cartiere, respectând configuraṭia balcanică tradiṭională, transpusă însă într-un spirit modern geometrizant”, astfel descrie istoricul Lucian Boia arta Henrietei Delavrancea – Gibory, într-un capitol pe care i-l dedică în cartea despre Balcic.
De altfel, ea însăṣi vorbeṣte cu plăcere despre pasiunea sa pentru stilul românesc tradiṭional, hrănit din stilul balcanic, într-o discuṭie înregistrată acum 30 de ani de arhitectul Ileana Murgescu, înregistrare donată de autoare cu generozitate, Arhivei de istorie orală. Este un document de o valoare excepṭională care depăṣeṣte graniṭele unui singur domeniu, acela al istoriei arhitecturii româneṣti.
„[Ion] Mincu este cel care a zis: „Avem o arhitectură specifică românească„, când noi căzusem în ghearele arhitecturii clasice franceze ṣi germane, a ṣcolilor franceze ṣi germane. Pentru că, de exemplu, Orăscu care a făcut Universitatea care era destul de bună, că acuma Universitatea nu se mai vede cum era, că a stricat-o Ghica-Budeṣti… Era foarte simplă Universitatea, el a facut-o cu mansardă ṣi i-a dat un caracter, aṣa, neoclasic; era mai clasică, mai serioasă. El a făcut ṣi Hotelul Bulevard care e una din clădirile bune după părerea mea, ca arhitectură clasică. […] Şi Mincu a venit peste ăṣtia ṣi a spus „staṭi, că avem arhitectura românească!„… Atuncea să-ṭi spui eu cum a evoluat arhitectura românească, nu?
Da!
A venit Mincu cu ṣcoala lui, [Petre] Antonescu, în oarecare măsură, cu ṣcoala lui ṣi pe urmă a degenerat… […]
Ce înseamnă atunci arhitectură românească?
Arhitectura românească este linia care a mers la noi, pornită de la arhitectura bizantină ṣi cea rustică, de la ṭară, care în fond tot în legătură cu Bizanṭul era. Pentru că arhitectura veche, traco-bizantină, n-o cunoaṣte nimeni exact – aicea sunt în mare ceartă cu arhitectul Antonescu! – noi nu ṣtim cum s-a născut arhitectura, n-au inventat-o ṭăranii! Pentru că ṭărani, boieri, erau totuna altădată, la începutul începutului. Erau oamenii bogaṭi ṣi oamenii săraci. Oamenii care prin fapte de arme, prin vrednicie, prin felul de a trăi, de a munci, de a lucra, ajungeau de erau mai bogaṭi. Ăia desigur că-ṣi făceau casa mai frumoasă decât ăl care era leneṣ sau fricos, care nu mergea la război, care.. ăia rămâneau mai jos ṣi din ei se ridicau capacităṭile care încetul cu încetul au dat loc la clasele sociale.
Desigur că ṭăranii, vezi dumneata, acuma imită ce e la oraṣ. Nu e din popor [stilul] care s-a născut… s-a născut în oamenii ăṣtia – indiferent că-i zici boieri sau comersanṭi sau ṭărani – s-a născut arhitectura care a mers paralel cu o anume evoluṭie, care evoluṭie nu se cunoaṣte bine cum a fost, nu se cunoaṣte cum a fost. Povesteṣte un călător român, când era de vreo 19 ani ṣi era aghiotantul unui diplomat, cum a trecut el prin Transilvania – după cum descrie e Transilvania – ṣi cum erau casele. Le descrie, case de lemn ṣi care – unele le zice „albe„ – ṣi care la colṭuri aveau niṣte rotunduri. Şi el nu era deloc arhitect ṣi zice: „Nu ṣtiu din ce erau rotundurile de la colṭuri…„ – ṣtii, sunt intersecṭiile prinse…
[Horia] Creangă vrei să zici că a făcut arhitectură românească? Sau eṣti de părere… ia uite ce zice [Cezar] Lăzărescu: „tot ce se face în România e românesc!„ Prin urmare, arhitectură românească e ṣi ce s-a făcut la Târgu Mureṣ, tot românească este, nu? […] Dacă zice că-i românească e ca să facă plăcere lui Ceauṣescu ṣi ca să-l păcălească pe Ceauṣescu, asta nu poṭi s-o spui ṣi nu poṭi să o reproduci, nu?!.. Îl păcălesc pe Ceauṣescu nemaipomenit ṣi atuncea, văzând că nu iese nimica, până la urmă a declarat Cezar Lăzărescu că tot ce e făcut în ultimii 10 ani aicea e românesc! Singura clădire monumentală care simṭi că e în România făcută ṣi că e românesc, fără să aibă elemente propriu-zise, este Teatrul de la Craiova… Ăla da, are un caracter oarecum [românesc]. Ai să zici: „în ce constă…?„, nu ṣtiu în ce constă: colonadele alea, nu ṣtiu ce e, dar are un caracter diferit de celelalte… Dumneata vrei să găseṣti cheia! Cheia nu se găseṣte pentru că arhitectura noastră trece [ca] românească – numesc arhitectură românească tot ce s-a construit până în… nu ṣtiu să pui data exactă, ’40, ceva cam aṣa, când vine arhitectura…
Adică spuneṭi că numiṭi arhitectura spontană…
Nu spontană, influenṭată de bizantini, nu e spontană arhitectura lui Brâncoveanu, este direct influenṭată de Veneṭia, de arhitectura veneṭiană. Regăseam, chiar copii [fiind], în părṭile astea ale monumentelor istorice, pe timpuri, erau paralele arătate: o colonadă, o balustradă… Astea seamănă, adică arhitectura noastră trece prin diferite [influenṭe], bisericile sunt derivate din [stilul] bizantin. Şi parte ṣi din case… Pe urmă, totodată, seamănă ṣi cu ce a rămas la noi, arhitectura ṭărănească.”
