Grecia a anunţat că a început să evacueze tabăra de refugiaţi de la Idomeni

Grecia a anunţat sâmbătă că a început evacuarea taberei de refugiaţi de la Idomeni, situată la graniţa cu Macedonia, pe măsură ce afluxul uriaş de migranţi a început să scadă ca urmare a aplicării acordului semnat de Uniunea Europeană şi Turcia. Opt autobuze au transportat vineri aproximativ 400 de migranţi, majoritatea părinţi şi copii, iar ale câteva zeci de autobuze ateptau să fie încărcate mai ales cu refugiaţii care refuzau să părăsească zona de la graniţa cu Macedonia. „Nu mai e nimic de făcut aici, iar copiii încep să se îmbolnăvească. Este o situaţie extrem de grea, mai ales că ultimele două zile au fost ploioase şi a bătut şi vântul. Nu avem altă şansă, trebuie să plecăm”, a declarat pentru AFP unul dintre refugiaţi.

(www.breakingnews.com – 26 martie)