Mii de persoane au participat, în centrul Chişinăului, la „Marşul ReUnirii”

Mii de persoane au participat astăzi, în centrul Chişinăului, la Marşul ReUnirii, cu ocazia împlinirii a 98 de ani de la votarea de către Sfatul Ţării a unirii Basarabiei cu România. Astăzi va fi lansat la Chişinău, ”Sfatul Ţării 2”, un for reprezentativ care va reuni delegaţi din toate localităţile Republicii Moldova, reprezentanţi ai diasporei şi invitaţi din România. L-am întrebat pe Alexandru Mironov, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al tineretului şi sportului, el însuşi refugiat din Basarbaia, dacă o reunificare mai este posibilă în viitorul apropiat.
Alexandru Mironov: Dacă  românii vor cu adevărat unirea cu Basarabia – şi aici este chiar punctul de vedere al meu personal, refugiat basarabean, plecat din Basarabia la vârsta de doi ani şi opt luni – ei, dacă o vrem cu adevărat, atunci eu cred  că pe Republica Moldova se poate conta şi mă mândresc să spun că eu, refugiat basarabean, când am fost în guvernul Nicolae Văcăroiu, el însuşi născut în Basarabia, am făcut tot ceea ce trebuie, împreună cu minsitrul educaţiei, distinsul profesor Liviu Maior, pentru ca mii de burse să fie acordate basarabenilor. Anul 2018 este pentru mine un an de imensă speranţă, pentru mine basarabean, speranţa că, în sfârşit, România va fi întreagă, România  Mare pe care o ştim din istorie.
Realizator: Şi la Bucureşti şi Timişoara se desfăşoară ”Zilele Basarabiei”, pentru a marca cea de-a 98-a aniversare de la unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918. Evenimentele sunt organizate de Asociaţiile Studenţilor Basarabeni din România.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 martie