Problema Tezaurului României de la Moscova a fost discutată de o comisie mixtă ruso-română

O comisie mixtă ruso-română pentru studierea problemelor privind istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României de la la Moscova, s-a întâlnit în perioada 25-26 martie, la Sinaia, după o pauză de 10 ani. „Cea de-a patra întâlnire a comisiei mixte – se afirmă într-un comunicat al Ministerului de Externe al României – s-a desfăşurat într-o atmosferă deschisă şi constructivă, marcând un pas important în studierea problemelor ce țin de competența sa”.
„Părţile au continuat schimbul de opinii cu privire la diverse aspecte referitoare la Tezaurul României, inclusiv la valorile Băncii Naţionale a României depuse la Moscova în timpul Primului Război Mondial, precum şi la restituirile din anul 1935 şi anul 1956 de către Uniunea Sovietică a unor părţi din valorile româneşti” – se afirmă în documentul MAE. „Părţile au convenit intensificarea activităţii comisiei mixte, extinderea activităţii de găsire a documentelor în arhive, elaborarea unor publicaţii comune, precum şi crearea unor grupuri comune de experţi pentru studierea documentelor de arhivă referitoare la tematica activităţii comisiei” – se menţionează în comunicatul ministerului român.
Amintim că, în timpul Primului Război Modial, când România s-a aflat sub amenințarea ocupaţiei de către forțele Triplei Alianţe, autoritățile de la București au decis să scoată valorile de bază ale țării în Rusia țaristă, care a fost un aliat al României regale. A fost vorba despre un tezaur al Băncii Naționale, bijuterii ale Reginei Maria şi alte obiecte de valoare. O parte din tezaur a fost returnat în anul 1935 și în anul 1956, însă România a continuat să insiste pe returnarea tuturor valorilor. Un compromis a fost atins prin încheierea unui acord politic între cele două țări în anul 2003, când o serie de probleme controversate, inclusiv aprecierea participării României la al Doilea Război Mondial, nu au fost incluse în textul principal al documentului, ci au fost identificate într-o declarație comună separată a miniștrilor de externe, care nu a avut forță juridică. Următoarea întâlnire a comisiei mixte ruso-române va avea loc la Moscova, în a doua jumătate a anului 2017.

(www.tass.ru – 28 martie)