Primăria Piatra Neamţ a pus la dispoziţie un număr de telefon de urgenţă la care persoanele vârstnice, care nu se pot deplasa şi persoanele cu handicap grav pot cere să li se aducă apă potabilă pe durata celor două zile în care furnizarea acesteia va fi sistată. Compania de distribuţie opreşte alimentarea în această noapte în mai multe cartiere din municipiu şi în comunele Girov, Gârcina şi Dochia pentru repararea conductei magistrale care s-a spart la începutul lunii, când peste 100.000 de locuitori au stat patru zile fără apă – transmite corespondenta noastră, Gianina Buftea. Pentru unităţile subordonate primăriei, precum creşele, mâine şi joi se va asigura atât apă potabilă, cât şi cea menajeră, iar cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă vor fi înfiinţate puncte de distribuţie a apei în toate zonele afectate.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 martie