La Geneva s-a deschis conferinţa privind relocarea refugiaţilor sirieni

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a deschis o conferinţă, la Geneva, privind relocarea refugiaţilor sirieni cu un apel la comunitatea internaţională de a depune eforturi mai mari în acest sens. Ban Ki-moon a declarat că statele vecine Siriei duc povara unei crize imense a refugiaţilor, iar comunitatea mondială trebuie să le ofere acestora un sprijin financiar şi politic mai mare.
„În Liban, o ţară cu o populaţie puţin numeroasă, unul din trei oameni este fie sirian, fie palestinian. Turcia găzduieşte peste 2,7 milioane de sirieni. Alţi peste 600.000 sunt în Iordania. Aproximativ 250.000 sunt în Irak, iar aproape 120.000 de refugiaţi se află în Egipt. Toţi aceştia sunt oameni cu poveşti tragice”, a spus secretarul general al ONU.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 30 martie)