Decizie a Tribunalului Prahova

Tribunalul Prahova a decis astăzi arestarea preventivă pe 30 de zile pentru opt persoane, într-un dosar de trafic de droguri, în care alţi şase suspecţi, între care şi solistul trupei Paraziţii, Ion Cătălin Ştefan, cunoscut drept Cheloo, sunt cercetaţi sub control judiciar. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Ploieşti. 80 de persoane, majoritatea consumatoare de droguri, au fost audiate ieri, la sediul DIICOT Ploieşti şi tot ieri, au fost făcute zece percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Prahova şi Ialomiţa – aminteşte corespondenta nostru Simona Uţă.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 martie)