Adrian Sârbu şi fosta conducere a Mediafax, trimişi în judecată

Parchetul General a finalizat cercetările în dosarul de evaziune fiscală de la Grupul de presă Mediafax, controlat de omul de afaceri Adrian Sârbu, iar acesta a fost trimis în judecată împreună cu fosta conducere a companiei. Procurorii îi acuză că între anii 2006 şi 2014 s-au sustras de la plata unor obligaţii fiscale faţă de stat, ceea ce a produs un prejudiciu estimat la aproximativ 14 milioane de euro. În total, zece persoane au fost inculpate, printre care foştii directori ai trustului media şi doi avocaţi, dar şi Grupul Mediafax, aflat în prezent în insolvenţă. Principalul suspect, Adrian Sârbu, este în prezent cercetat sub control judiciar. În acest dosar, s-a dispus plasarea sub sechestru asigurător a mai multor bunuri care îi aparţin omului de afaceri, inclusiv imobile situate în Franţa identificate cu sprijinul biroului specializat în recuperarea creanţelor din cadrul Ministerului Justiţiei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 aprilie