CNADNR a lansat licitaţia pentru expertiza tehnică a tronsonului de pe Autostrada Orăştie – Sibiu

Compania Naţională de Drumuri a lansat licitaţia pentru expertiza tehnică a tronsonului de pe Autostrada Orăştie – Sibiu, închis circulaţiei din toamnă, din cauza unor fisuri. Potrivit unui comunicat, valoarea contractului va fi de 1,8 milioane de lei, iar lucrările vor trebui realizate în 15 luni. Compania de Drumuri a decis şi ca porţiunea demolată a autostrăzii să se realizeze în regie proprie, cu personal, utilaje şi materiale de la Regionalele de Drumuri Cluj şi Braşov. Circulaţia pe tronsonul de autostradă dintre Sălişte şi Cunţa s-ar putea relua din luna septembrie, reparaţiile fiind realizate cu bani din garanţia oferită de constructorul din Italia.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie)