Aproape 30.000 de români suferă de autism, iar în fiecare an numărul creşte cu aproximativ 1.000 de noi cazuri – arată datele oficiale. Asociaţiile care activează în domeniu atrag însă atenţia că numărul real al bolnavilor ar putea fi mult mai mare. Cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, specialiştii din Hunedoara spun că accesul la cele mai noi terapii este deficitar, ceea ce face şi mai grea integrarea în societate a persoanelor care suferă de această tulburare neuropsihiatrică severă. De exemplu, în Hunedoara există un singur centru de hipoterapie, care însă nu este specializat în tratarea copiilor cu autism, după cum transmite corespondentul RRA, Ilie Pintea.
Reporter: Ilie Pintea – Copiii din Valea Jiului, diagnosticaţi cu autism, beneficiază de singurul Centru de Hipoterapie din judeţul Hunedoara, iar cei care-l coordonează spun că rezultatele obţinute sunt remarcabile. Cei mici învaţă să interacţioneze cu cu caii special antrenaţi, iar în timp reuşesc să dezvolte aceste deprinderi.
Gabriel Florin Petrişor, preşedintele Asociaţiei PARCO Cavalli: Copilul interacţionează cu căluţul şi se formează o legătură strânsă între aceştia. Efectele benefice se văd după o lună, două de antrenament.
Reporter: Incidenţa bolilor asociate autismului a crescut în ultimii ani şi chiar dacă s-au făcut eforturi pentru recuperarea copiilor diagnosticaţi cu această afecţiune, accesul la cele mai noi terapii în domeniu este deficitar.
Florentina Presecan, directoarea Casei „Pollicino”, din Petroşani: Din păcate, există terapii centrate, directe autism, care în Valea Jiului sunt foarte puţin repezentate, chiar foarte puţin, vorbim aici în primul rând de terapia ABA. În Casa „Pollicino” dezvoltăm terapiile pe care le putem noi dezvolta. Noi nu suntem un serviciu specializat în mod expre pe autism. Noi avem copii cu tot tipul de dizabilităţi.
Reporter: Părinţii copiilor diagnosticaţi cu această afecţiune marchează astăzi Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, care a fost instituită în 1989, printr-o rezoluţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Realizator: Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului este marcată în mai multe oraşe din ţară. Sediul Preşedinţiei, Palatul Cotroceni din Bucureşti, Primăria din Sibiu şi Turnul Sfatului, dar şi mai multe clădiri importante din Braşov vor fi, la noapte, iluminate în albastru, în timp ce la Ateneul Român din Capitală va avea loc un concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie