EVENIMENTE INTERNE
– Apărare, Interne
* Cu prilejul aniversării Zilei NATO în România, sediul Ministerului Apărării Naţionale va fi deschis publicului, între orele 8:30 şi 13:00, iar începând cu ora 9:00 va avea loc o ceremonie militară dedicată aderării ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică. În cadrul Zilei Porţilor Deschise, vizitatorii vor putea asista la un exerciţiu de mânuire a armamentului, executat de militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, şi vor putea vizita o expoziţie exterioară de tehnică militară, precum şi alte expoziţii tematice
* Cu prilejul aniversării a 166 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, vor avea loc o serie de activităţi, cum ar fi, ateliere interactive, exerciţii demonstrative de arte marţiale sau prezentarea tehnicii folosite în misiunile operative – ora 11:00, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulles. De la ora 11:30, va avea loc festivitatea de acordare a distincţiei Jandarmul de Onoare al Anului 2016, plutonierului major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, Cristian Onofrei
* Cluj Napoca: Cu prilejul sărbătoririi Zilei Jandarmeriei (3 apr.), se desfăşoară mai multe manifestări începând cu ora 12:00, în Piaţa Unirii. Programul cuprinde printre altele: oficierea unui ceremonial religios de către ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului; prezentarea unor exerciţii demonstrative; ateliere de prezentare a tehnicii din dotarea Jandarmeriei
* Constanţa: Cele trei nave de război aparţinând Flotei Turce participante la Exerciţiul „Steaua de Mare – 2016” planificat de către Forţele Navale Turce vor întreprinde o vizită portuară, în zilele de 3 şi 4 aprilie, avându-l la comandă pe Contraamiralul Yasar Camur, comandantul Grupului de Lucru pentru Zona de Vest.Una dintre cele trei nave militare ce vor întreprinde vizita portuară este TCG HEYBELIADA, denumită şi Corveta Naţională, aceasta fiind construită în Turcia. Pe parcursul vizitei portuare se va desfăşura o scurtă croazieră pe mare cu nava militară TCG HEYBELIADA urmând ca la finalul acesteia să se semneze un Protocol de Cooperare între firmele din industria de apărare din Turcia, şi din România
* Satu Mare: Se desfăşoară ceremonia de predare – primire a comenzii unităţii ISU Satu Mare – ora 13:00 pe platoul din Piaţa 25 Octombrie. La eveniment participă reprezentantul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul judeţului Radu Bud, oficialităţi judeţene şi locale
– Partide
* Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine o conferinţă de presă – ora 12:00, la sediul PNL, Aleea Modrogan nr. 1
* Vizita preşedintelui PMP, Traian Băsescu în judeţele Hunedoara şi Arad. Din program:
• Deva: întâlnire cu membrii PMP din judeţul Hunedoara – ora 11:00, la sala Teatrului
• Arad: întâlnire cu membrii PMP din judeţul Arad – ora 16:00, la Sala Mare a Expo Arad
– Culte, Biserică
* Iaşi: Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România-Cultul Mozaic şi Comunitatea Evreilor din Iaşi, organizează evenimentul „Casă deschisă la Sinagoga Mare din Iaşi” – ora 16:00
– Social
* Bogata, jud.Maramureş: Are loc festivalul „Jazz in the Park” – după slujbele organizate la cele două biserici, ortodoxă și protestantă, din centrul comunei. La ora 12:00, pe fostul teren de fotbal dintre cele două biserici, au loc concerte, tururi ale satului, activități pentru copii și experiențe culinare locale. Scopul evenimentului este unul caritabil, din donaţiile făcute de participanţii la festival se doreşte înfiinţarea unui parc în comună
– Cultură
* Se desfăşoară un nou program pentru familii: Teatru de umbre – Fata babei şi fata moşneagului de Ion Creangă – ora 11:00, la Mărţişor – Casa memorială Tudor Arghezi, Str. Mărţişor nr. 26
* Are loc premiera spectacolului Bambi, dramatizare de Ema Stere după romanul lui Felix Salten, regizorul spectacolului Attila Vizauer – ora 17:00, la Teatrul Excelsior
* Gala Premiilor de Jazz 2015, ediţia a XIV-a – ora 19:00, la Hard Rock Café. Evenimentul este prezentat de Anca Romeci şi realizat de Alexandru Şipa
* Editura Crux Publishing, scriitorul Dan Rădoiu și trupa de teatru Obligó organizează în cadrul târgului de carte „Final Frontier” spectacolul-eveniment „Povești la scenă deschisă”, un show de improvizat literatură science fiction și fantasy – ora 15:00, în incinta Connect Hub, Bd. Dacia nr. 99
* Actorii Mihai Călin și Richard Bovnoczki se regăsesc în distribuţia premierei oficiale a spectacolului „Schneider & Schuster”, regizat de Lucian Pavel – ora 19:30, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Str. Lipscani nr. 84-90
* Concert susţinut de trupa finlandeză Amorphis, care prezintă cel mai recent album, „Under The Red Cloud” – ora 19:00, la Arenele Romane
* Iaşi: Concert cameral extraordinar „In memoriam Anton Diaconu” susţinut de Bujor Prelipcean și Cvartetul Voces – ora 18:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare
– Sport
* Are loc concursului de alergare „10 km şi Family Run”. Din program:
• Crosul familiilor va fi organizat între orele 11:30 – 12:30, în jurul Palatului Parlamentului, pe traseul: Piaţa Constituţiei – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – Piaţa Arsenalului – Str. Izvor (doar sensul Piaţa Arsenalului – Str. Haşdeu) – Splaiul Independeţei – Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei
• Crosul pentru părinţi şi copii va avea loc între orele 13:00 – 15:00, în jurul Palatului Parlamentului, pe traseul: Piaţa Constituţiei – Bd. Libertăţii – bretea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Bd. Unirii – întoarcere după 500 de metri pe celălalt sens de mers al Bd. Unirii – bretea Ministerul Finanţelor – Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei
– S-a întâmplat într-o zi de 3 aprilie
* Acum 98 de ani (1918) a luat fiinţă, la Iaşi, formaţiunea politică Liga Poporului (transformată în 1920 în Partidul Poporului), constituită în jurul personalităţii generalului Alexandru Averescu, aureolat de succesele repurtate în bătăliile din anul 1917. Formaţiunea politică devine, în 1920, primul partid din România întregită cu reprezentare naţională (3/16)
* La data de 3 aprilie 1933, acum 83 de ani, locotenentul David Mclntyre și Sir Douglas-Hamilton au fost primii oameni care au zburat peste vârful Everestului, într-o expediţie britanică, condusă de marchizul de Clydesdale şi finanţată de Lucy, Lady Houston
Aniversări – Comemorări
– Duminica a II-a a Paştelui – Duminica Albă (a Milostivirii Divine) (Calendarul Romano-Catolic 2016)
– „Ziua Jandarmeriei Române”, stabilită prin Legea proprie de organizare şi funcţionare 116/1998; la 3.IV.1850 domnitorul moldovean Grigore Al. Ghica a promulgat Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi; la 1.IX.1893 a fost promulgată Legea asupra jandarmeriei rurale, act ce a marcat, după modelul francez al timpului, înfiinţarea jandarmeriei moderne în România
– „Ziua NATO în România”; se marchează, anual, începând din 2005, în prima duminică a lunii aprilie, pe baza unei legi adoptate în Parlamentul de la Bucureşti; la alegerea datei s-a ţinut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004); „Ziua NATO” este o sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului european şi euro-atlantic
– 1880: S-a născut principele George Valentin Bibescu, unul dintre cei mai buni piloți români; considerat iniţiatorul turismului automobilistic european şi fondatorul aeroportului Băneasa din Bucureşti (care a luat naştere pe fosta moşie a mătuşii sale, Maria Bibescu, contesa de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa)); din iniţiativa sa a luat naştere, în anul 1920, Aeroclubul Regal al României (m. 1941). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 22 martie 1880
– 1889: S-a născut Grigoraş (Grigore) Dinicu, violonist şi compozitor (m. 1949)
– 1893: S-a născut prozatorul Damian Stănoiu (prenumele la naştere: Dumitru) (m. 1956)
– 1905: A murit Ion Pop-Reteganul, folclorist ce aparţine etapei de constituire ştiinţifică a disciplinei, prozator şi publicist; culegeri de poezii, poveşti şi bocete ardeleneşti (n. 1853)
– 1914: S-a născut Florin Tornea, poet, traducător (a tradus din Bertolt Brecht şi Peter Weiss), istoric literar şi teatrolog (conferenţiar la Institutul de Teatru ”I. L. Caragiale” din Bucureşti, cercetător la Institutul de Artă al Academiei Române, redactor-şef adjunct la revista ”Teatrul”, unde a scris cronici dramatice, comentarii cu miză teoretică, articole de istorie a teatrului româmesc ş.a.m.d.) (m. 1989)
– 2015: A murit jurnalistul de radio şi prozatorul Paul Grigoriu; realizator şi prezentator a numeroase emisiuni la Radiodifuziunea Română (unde a lucrat din 1969 până în 2008), a marcat prin prestaţia sa inspirată secţiunea postdecembristă a istoriei radioului românesc (n. 1945) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Ungaria: Vizita președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei Pedro Agramunt, în cursul căreia se va întâlni cu președintele ungar, Janos Ader, președintele Adunării Naționale a Ungariei, László Kövér, și ministrul afacerilor externe şi de comerţ, Péter Szijjártó (3 -5 apr.)
– Moscova: Vizita președintelui Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, în Rusia (3 – 4 apr.)
Aniversări – Comemorări
– 1682: A murit pictorul spaniol Bartolomé Esteban Murillo; una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole (n. 1617)
– 1783: S-a născut scriitorul american Washington Irving (m. 1859)
– 1849: A murit Juliusz Słowacki, poet romantic polonez, unul dintre cei „Trei Barzi” ai literaturii poloneze (n. 1809)
– 1850: A murit compozitorul ceh Václav Jan Tomášek (n. 1774)
– 1863: S-a născut Henry Van de Velde, arhitect, designer şi pictor belgian, cunoscut mai ales pentru artefactele, piesele de mobilier şi clădirile sale realizate în stilul Art Nouveau (m. 1957)
– 1880: S-a născut Otto Weininger, filosof austriac (m. 1903)
– 1895: S-a născut compozitorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco; considerat unul dintre cei mai importanţi compozitori pentru chitară ai secolului al XX-lea, scriind peste 100 de lucrări pentru acest instrument (m. 1968)
– 1897: A murit, la Viena, Johannes Brahms, compozitor, pianist şi dirijor german (n. 1833)
– 1898: S-a născut Michel De Ghelderode (pe numele său adevărat Adhémar-Adolphe-Louis Martens), dramaturg belgian de limbă franceză (m. 1962)
– 1922: S-a născut Carlo Lizzani, regizor, scenarist şi critic italian de film; teoretician al neorealismului; a scris o istorie a cinematografiei italiene (m. 2013)
– 1994: A murit geneticianul francez Jérôme Lejeune, pionier într-o serie de direcţii fundamentale în genetică, cum ar fi genetica matematică, influenţa radiaţiei ionizante asupra genelor, îmbătrânirea precoce; la sfârşitul anilor ‘50 ai secolului XX a decoperit că sindromul Down este provocat de o aberaţie cromozomială; a fost unul dintre consilierii Papei Ioan Paul al II-lea pentru probleme de morală (n. 1926)
– 1998: A murit matematiciana britanică Mary Cartwright (n. 1900)
– 2006: A murit Harry McGilberry, cântăreț american de muzică R&B și soul; membru al trupei The Temptations între 1995 și 2003 (n. 1950) – 10 ani
– 2013: A murit scriitoarea şi scenarista Ruth Prawer Jhabvala, singura persoană din lume recompensată atât cu premiul ”Oscar” pentru scenariu (pentru filmele ”Intoarcere la Howards End”/1992 şi ”Cameră cu privelişte”/1986), cât şi cu premiul ”Booker” (pentru romanul ”Heat and Dust”/1975); s-a născut în Germania, într-o familie de evrei polonezi, stabilită în 1939 în Marea Britanie; în 1951 s-a stabilit în India (prin căsătoria sa cu arhitectul Jhabvala) şi apoi, în 1975, în Statele Unite, unde a trăit până la sfârşitul vieţii (n. 1927)