Măsuri de siguranţă la al doilea meci de fotbal după redeschiderea Arenei Naţionale

Peste 250 de jandarmi bucureşteni asigură astăzi măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la meciul de fotbal Steaua Bucureşti – ASA Târgu Mureş, din Liga I, care se va disputa pe Arena Naţională, de la ora 20:30. Accesul spectatorilor în stadion se va face de la ora 18:30, doar pe bază de bilete şi invitaţii. Jandarmeria le recomandă suporterilor să vină din timp la stadion şi să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi a liniştii publice. Potrivit legislaţiei în vigoare, spectatorii nu au voie să introducă în stadion materiale pirotehnice, băuturi alcoolice sau alte obiecte periculoase. Acesta este cel de-al doilea meci găzduit de Arena Naţională, după partida Dinamo Bucureşti – Astra Giurgiu, de acum două zile. Stadionul s-a redeschis, după cinci luni, în care nu a avut avizele de securitate la incendiu din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 aprilie)