Seria evenimentelor artistic-educative sub egida „Clubului de jazz şi blues ICR” continuă joi, 7 aprilie, de la ora 19.00 cu expunerea intitulată „Valori perene ale jazz-ului românesc”.
Expunerea susţinută de Florian Lungu conţine mai multe ilustrări video / audio selectate dintre înregistrările muzicienilor Jancy Körössy, Aura Urziceanu, Eugen Ciceu, Johnny Răducanu, Nicolas Simion, Richard Oschanitzky, Ion Baciu Jr., Romeo Cosma, Teodora Enache şi Alin Constanţiu.
În partea a doua a serii va avea loc un concert al trio-ului instrumental condus de remarcabilul pianist, compozitor, publicist şi profesor MIRCEA TIBERIAN, în componenţa grupului fiind incluşi doi tineri şi deosebit de talentaţi interpreţi, bass-istul MICHAEL ACKER şi bateristul TAVI SCURTU.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.