Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați în premieră absolută „Salonul roșu”, scenariu radiofonic de Pușa Roth după romanul cu același titlu de August Strindberg, teatru serial în 10 episoade, în regia artistică a lui Vasile Manta. Traducere de Corneliu Papadopol. În rolul principal, Arvid Falk: Cristian Iacob. În distribuție: Mihai Constantin, Mircea Rusu, Eugen Cristea, Dan Condurache, Marius Manole, Ionuț Kivu, Gelu Nițu, Ștefan Velniciuc, Petre Lupu, Mircea Constantinescu, Mihai Niculescu, Nicolae Călugărița, Marius Călugărița, Profira Serafim, Ion Mărgescu, Alina Teianu, George Grigore, Cristian Simion. Redactor și producător: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu, Renata Rusu. Regia de montaj: Mirela Anton, Dana Lupu, Florin Bădic, Radu Verdeş. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Cele zece episoade vor fi difuzate la Radio România Cultural, pe spațiul de teatru radiofonic serial, ora 22.30, în perioada luni, 11–vineri, 22 aprilie 2016, astfel: 11, 12, 13, 14, 15, 18, 19, 20, 21, 22 aprilie. Luni, 11 aprilie 2016, la ora 11.00 va avea loc lansarea spectacolului la Hotel Ramada Majestic, în cadrul audițiilor cu public organizate de Teatrul Național Radiofonic. Vor fi ascultate episoadele 1 și 5.
Excelenta dramatizare a Pușei Roth după romanul „Salonul roşu” de August Strindberg (22 ianuarie 1849–14 mai 1912) reprezintă o premieră în România şi, montată la Teatrul Naţional Radiofonic, constituie premisa unui adevărat eveniment cultural.
Sub formă de teatru serial în 10 episoade, Puşa Roth reţine esenţialul, din punct de vedere dramatic, din romanul lui August Strindberg, capodoperă a literaturii universale care se dovedeşte şi astăzi un text de mare actualitate prin tematică, observaţia socială şi personajele sale memorabile. Romanul, tradus de Corneliu Papadopol, se pretează de altfel acestei viziuni dramatice sub formă de teatru serial.
Primul roman suedez modern, „Salonul roşu” este cartea care l-a impus pe August Strindberg în 1879, reprezentând un succes extraordinar. Strindberg avea 30 de ani când a publicat acest roman. Era autorul unei culegeri de povestiri și al mai multor piese, „Cadou de ziua onomastică”, „Gânditorul liber”, „În Roma”, jucată la Teatrul Regal din Stockholm şi întâmpinată favorabil de presa literară, „Haiducul”. „Mäster Olof” (1872), dramă istorică în cinci acte, fusese respinsă de Teatrul Regal, motiv de amărăciune şi dispreţ din partea scriitorului faţă de instituţiile oficiale, pe care le va ridiculiza în „Salonul roşu”. Este perioada în care Strindberg frecventează Restaurantul Bern din centrul orașului Stockholm, a cărui sufragerie numită „Salonul roşu” devenise locul de întâlnire al scriitorilor şi artiştilor, un fel de cafenea literară care reunea boema „insurgentă”. Restaurantul, înfiinţat în 1863, există şi astăzi, conservând în parte atmosfera de odinioară a Salonului roşu, locul atâtor dispute estetice şi, mai ales, martor al atâtor destăinuiri.
Stilul autorului, nelipsit de ironie cinică și satira sa atât de cuprinzătoare, devenită denunț social, au creat un șoc de proporții, pe care şi ascultătorul de astăzi îl poate retrăi. Nimeni nu mai avusese, în literatura suedeză, talentul de a surprinde atâtea medii sociale dintr-o singură privire, de a le cerceta cu un ochi atât de sigur și de a pune sub lupă un întreg mecanism sufocant, de a lansa cu atât curaj imaginea ipocriziei și a corupției, neținând seamă de prea multele constrângeri dintr-o societate conservatoare, care știa foarte bine să-și ascundă eșecurile și să-și mascheze propria disoluție. De fapt chiar disoluția socială, la acel sfârșit de secol, este miezul analizei complexe pe care o întreprinde scriitorul într-un roman în bună parte autobiografic, vorbind de propriile iluzii și refugii. Experiența proprie se întrevede în construirea personajului principal, Arvid Falk și mai cu seamă în mediile pe care el le străbate și în modul specific de a le ilustra. Intenția caricaturală a devenit aproape un reflex. Galeria de chipuri grotești, similară parcă cu micii monștri de argilă colorată ai lui Daumier, e nelipsită din recuzita satirică a lui Strindberg.
Mediul funcționăresc, pe care Arvid Falk îl părăsește îngrozit pentru a-și încerca norocul într-o carieră literară, e de-a dreptul hilar, „suprarealist” prin organizare, depășind imaginea gogoliană.
Satira corupției, a superficialității, a birocrației ajunse la paroxism, critica acidă a mercantilismului lipsit de scrupule, răsfrânt și în lumea editorilor și a jurnaliștilor, a absurdităților dintr-o viață parlamentară care atinge ilaritatea prin penibilul situațiilor, sunt de o reală actualitate și astăzi, reliefată expresiv în dramatizarea Pușei Roth.
