Şoferul care a omorât ieri cinci persoane într-o staţie de autobuz din Brăila va fi cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Potrivit unui comunicat remis de Parchetul General, conducătorul auto aflat pe contrasens cu viteză mare ar fi încercat să evite impactul cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus şi astfel ar fi intrat în staţia de autobuz. El a fost testat cu aparatul alcooltest, dar rezultatul a fost negativ. Aceeaşi sursă precizează că achetatorii i-au recoltat de asemenea probe biologice pentru analize de laborator pentru a stabili dacă şoferul consumase substanţe interzise. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 aprilie