Iranul a amplasat în Siria forţe speciale din Brigada 65 – a declarat un oficial militar iranian. Consilieri şi combatanţi ai altor unităţi sunt activi în Siria şi armata utilizează o gamă largă de drone. Un expert iranian independent, Ali al Foneh, estimează la 350 numărul soldaţilor Gărzilor Revoluţionare Islamice morţi, începând din ianuarie 2012, inclusiv 227 din septembrie anul trecut, când a început intervenţia militară rusă în Siria. Se ştie că, din 1979, conducerea religioasă a Republicii Islamice a marginalizat Armata în favoarea Gărzilor Revoluţionare, care sunt finanţate şi echipate mai bine. Desfăşurarea actuală de forţe în Siria depăşeşte sfera protejării integrităţii teritoriale. Teheranul avertizează SUA că orice încercare de a atenta la programul de rachete balistice al Republicii Islamice ar reprezenta încălcarea unei linii roşii. Calculele SUA, apropo de Republica Islamică, sunt total incorecte, spune adjunctul şefului Statului Major, generalul Massoud Jazayeri, citat de Agenţia Fars. Jazayeri l-a acuzat pe preşedintele american Barack Obama că vrea să încalce aceste linii roşii prin condiţionarea ridicării sancţiunilor de oprire a programului de rachete balistice.
Gărzile Revoluţionare Islamice au efectuat două teste luna trecută, pentru a fi în măsură să loveasă Israelul, în pofida unor noi sancţiuni americane. Au urmat câteva lansări de rachete în cadrul unui exerciţiu militar major, prin care Gărzile Revoluţionare Islamice vor să arate capacitatea de disuasiune. Potrivit presei iraniene, au fost trase două rachete din nordul Iranului care au lovit ţinte în sudul ţării, la 1.400 km distanţă. Motivul pentru care au fost dezvoltate rachete cu rază de 2.000 km este pentru a putea lovi Israelul, spune generalul Amir Ali Hajizadeh, citat de Agenţia ISNA. În urmă cu trei luni, Washingtonul a impus sancţiuni unor întreprinderi şi persoane în legătură cu programul iranian de rachete, după testele efectuate în 2015. Washingtonul este preocupat că rachetele balistice ar putea transporta ogive nucleare la un moment dat, chiar şi după ce Iranul a semnat un acord nuclear cu marile puteri care impune limite şi controale stricte la programul nuclear al regimului de la Teheran. Programul de rachete al Iranului este inclus într-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU prin care se cere Republicii Islamice să nu dezvolte capacităţi care pot transporta ogive nucleare.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 aprilie)