Legea dării în plată a trecut de Comisia Juridică a Camerei

Legea dării în plată a trecut de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor şi va intra în dezbaterea plenului săptămâna viitoare. În forma aprobată de deputaţii jurişti, actul normativ nu se aplică programului Prima casă şi nici creditelor care au depăşit la momentul acordării 250 de mii de euro. Vor putea apela la darea în plată cei care au contractat un împrumut cu scopul de a achiziţiona sau construi o locuinţă, precum şi cei care au garantat un credit cu un imobil care are destinaţie de locuinţă. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 5 aprilie)