În cadrul Adunării Generale a U.R.T.I. desfăşurată la Paris în luna martie a acestui an, au avut loc alegerile pentru noul Consiliu de Administraţie ce va asigura conducerea Uniunii pentru o perioadă de 2 ani. Radio România a fost aleasă, cu unanimitate de voturi, Vicepreşedinte U.R.T.I. pentru Europa.
Este o onoare pentru Societatea Română de Radiodifuziune să asigure vicepreşedinţia unui organism atât de prestigios, ce reuneşte radiouri şi televiziuni publice din 51 de ţări, din întreaga lume. Radio France (Franţa), MTV (Ungaria), RTBF (Belgia), TVP (Polonia), ERT (Grecia), CICR (Elveţia) sunt doar câţiva dintre membrii europeni ai U.R.T.I. Considerăm acest vot o recunoaştere a profesionalismului Radioului Public, al activităţii, al implicării şi al prestigiului de care se bucură la nivel internaţional.
În ultimii ani Radio România a fost parte a proiectelor U.R.T.I., în special în domeniul schimburilor de programe, al coproducţiilor şi al schimburilor culturale – Platforma Francophonie 3.0, World Radio Day, centenarul Primului Război Mondial, proiectul de cooperare radio dedicat Cupei Mondiale FIFA sunt doar câteva din proiectele comune derulate în ultima perioadă.