Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici” invită iubitorii de muzică la un concert simfonic. Evenimentul va avea loc pe data de 15 aprilie 2016, ora 18.00, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici” din Chişinău şi va fi susţinut de: Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale sub bagheta maestrului Mihai Agafiţa, pianistul român Mihai Ungureanu (directorul artistic al Filarmonicii „Oltenia” din Craiova) şi membrii Ansamblului de suflători „Bucharest Winds”: Valentin Gita (oboi), Emil Vişinescu (clarinet), Sorin Lupaşcu (corn) şi Laurenţiu Darie (fagot).
În program:
Adrian Pop – Triptic (Suită de balet)
Dinu Lipatti – Trei dansuri pentru pian și orchestră, solist – Mihai Ungureanu
W.A. Mozart – Simfonia concertantă pentru oboi, clarinet, corn, fagot și orchestră, Mi bemol Major, KV 297 b