Legea 41 naşte constant polemici şi controverse prin prisma modificărilor sale care vizează funcţionarea Televiziunii şi a Radioului public. Ioana Soreanu mediază astăzi o nouă dezbatere pe acest subiect de actualitate aici în Matinalul „Bună dimineaţa, de la Radio Iaşi”.
Reporter: Televiziunea şi Radioul publice sunt două instituţii importante într-un stat democratic, civilizat şi modern. Radioul public demonstrează prin audienţa pe care o are că, fără să facă rabat de la rolul pe care trebuie să-l îndeplinească, reuşeşte să transmită mesajele către o parte importantă din societate. Aceasta prin emisiuni culturale, muzicale, sociale sau politice. Dincolo de problemele financiare pe care le întâmpină, Televiziunea publică oferă programe mai ales în zona culturală greu de găsit la alte televiziuni şi căutate de un anumit public. Şi totuşi aceste probleme financiare trebuie rezolvate, şi asta cât mai repede cu putinţă, şi soluţia trebuie să vină de la Parlament. Astfel au apărut modificările la Legea 41 de funcţionare a TVR şi SRR, iniţiate de senatorul PSD Georgică Severin. Principalele modificări se referă la separarea acelor două funcţii, cea de preşedinte al Consiliului de Adminsitraţie de cea de director general, criterii profesionale şi incompatibilităţi pentru membri ai consiliilor de administraţie ale Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune. Modificările la Legea 41 iniţiate de senatorul Georgică Severin au fost respinse de Comisia pentru cultură a Camerei Deputaţilor, proiectul urmând să fie dezbătut în plen. Acesta este subiectul dezbaterii de astăzi. Sunt Ioana Soreanu şi îi am invitaţi în studio pe doamna senator Gabriela Creţu, PSD, membru în Comisia de cultură, şi pe deputatul PMP Petru Movilă. Bine aţi venit! Televiziunea şi Radioul publice funcţionează conform prevederilor aceleiaşi legi, Legea 41, aşa cum am spus. Televiziunea este acum într-o situaţie foarte dificilă, în timp ce Radioul realizează profit, ceea ce înseamnă că nu legea, ci managementul defectuos a adus Televiziunea în situaţia de astăzi. În ce fel aceste modificări gândite de senatorul Georgică Severin ar putea rezolva situaţia Televiziunii fără să afecteze Radioul, doamnă senator?
Gabriela Creţu: Permiteţi-mi întâi să fac un scurt comentariu mai general. Sunt, cred, unul dintre membrii Parlamentului care susţin prin toate mijloacele existenţa posturilor publice, atât de Radio, cât şi de Televiziune, pentru că ele asigură, atunci când funcţionează corect, o anumită independenţă faţă de două puteri, faţă de puterea economică, cea a pieţei, care poate să cumpere spaţiile, să aibă influenţa banilor şi a publicităţii şi să abată mesajul de la ceea ce înseamnă interesul public, şi de puterea executivului, care, în orice ţară şi în orice timp, a încercat mai mult sau mai puţin să-şi atragă mijloacele de comunicare în masă de partea sa. Or, dacă bugetul vine de la guvern, bineînţeles că va exista şi o anumită complicitate care va abate Televiziunea sau Radioul, după caz, de la misiunea stabilită prin lege. Din acest motiv, la noi oamenii plătesc taxa din care se asigură cea mai mare parte a finanţării atât pentru Radio, cât şi pentru TVR. Spun asta pentru ascultătorii dvs, pentru că ei trebuie să înţeleagă că sunt Radioul lor şi Televiziunea lor şi că e foarte important ca ele să funcţioneze bine şi să-şi îndeplinească acele obiective care, în cazul celor două instituţii, sunt stabilite prin legea lor de funcţionare. Dar aici există şi o mică contradicţie în ceea ce aţi spus: pe de o parte, că Parlamentul trebuie să soluţioneze. Or, aşa cum aţi spus mai departe, problemele nu vin din lege, întrucât pe aceeaşi lege funcţionează Radioul mai bine, Televiziunea mai puţin bine. Dar aici trebuie să discutăm foarte serios, pentru că în această comparaţie permanentă eu cred că noi cădem într-o capcană. E ca aia în care România se bate toată vremea cu Bulgaria, care e ultima în clasamentul european. Nu este OK şi cred că Radioul ar trebui să fie mai solidar cu Televiziunea, eventual chiar să împărtăşească din experienţa de manageament inclusiv pe care Radioul o are, pentru că eu recunosc Radioului o mare calitate, şi anume că îndeplineşte mai bine misiunea stabilită de lege. Adică prin toate emisiunile sale se adresează tuturor, prin emisiunile sale online, dar şi prin cele offline, prin toate evenimentele pe care le organizează.
Reporter: Două precizări vreau să fac. Am spus că Parlamentul trebuie să rezolve această situaţie, pentru că vorbim de o instituţie subordonantă Parlamentului, parlamentarii, deci reprezentanţii cetăţenilor care plătesc această taxă, sunt cei care trebuie să rezolve această problemă. În al doilea rând să ştiţi că suntem solidari cu jurnaliştii /dursache/schelaru/, cu angajaţii de la TVR, care sunt colegii noştri, Televiziunea are jurnalişti valoroşi, oameni deosebiţi, nu numai jurnalişti. De altfel, o să ajungem şi acolo, nu angajaţii sunt vinovaţi pentru situaţia în care se află TVR în acest moment. Domnule deputat Petru Movilă, care este poziţia PMP vizavi de această propunere legislativă?
Petru Movilă: Această propunere nu aş putea să o cataloghez nici măcar ca exerciţiu de imagine, pentru că în esenţă nu aduce nimic bun în schimbarea activităţii societăţilor de Radiodifuziune şi Televiziune. Problema de funcţionare aici cred că revine în esenţă Parlamentului, pentru că cele două instituţii sunt sub control parlamentar şi faptul că Parlamentul de-a lungul timpului nu şi-a exercitat corect responsabilitatea, în sensul că, atunci când s-a constatat şi de-a lungul timpului s-a constatat, şi nu în cazul SRR, în cazul TVR, că s-au acumulat datorii, au fost multe, multe derapaje de la funcţionarea normală, deci Parlamentul nu a funcţionat corect, iar această lege nu vine în esenţa ei să sprijine cele două societăţi, ci cred că mai degrabă le încurcă. Nu este problema de separare a celor două funcţii, preşedinte şi director general, cred că esenţa este modul de finanţare în activitatea celor două instituţii publice cărora trebuie să le creăm un cadru legislativ stabil, trebuie să le creăm condiţii pentru o concurenţă în piaţă corectă, pentru că nu sunt posturi publice comerciale, şi, de asemenea, trebuie să vedem că ele prezintă ca şi responsabilităţi decizii ale instituţiilor statului, prezintă politici publice, au emisiuni care nu sunt finanţate – viaţa partidelor politice, minorităţi naţionale, emisiuni culturale, avem emisiuni despre românii din diasporă şi urmăresc cu mare plăcere emisiunile RADIO IAŞI în primul rând, pe care îl am la maşină pe butonul numărul 1 întotdeauna. Gândiţi-vă că menirea din 2 noiembrie 1941 a postului regional – se numea RADIO MOLDOVA – a fost tocmai pentru a reprezenta şi a prezenta mesajele statului român.
Gabriela Creţu: Sunt posturi ale cetăţenilor…
Petru Movilă: Şi suntem de acord…
Gabriela Creţu: …şi trebuie, bineînţeles, să asigure şi acoperirea întregului teritoriu, ăsta este un interes şi strategic. Din acest motiv şi plăteşte guvernul…
Reporter: Iar Radioul se achită inclusiv de misiunea aceasta de a transmite mesajele, având o audienţă foarte bună Radioul… De ce să schimbăm un lucru care funcţionează?
Gabriela Creţu: Spre deosebire de colegul meu, eu sunt membră a Comisiei de cultură şi eu cred că Parlamentul şi-a făcut, cel puţin în măsura în care îl priveşte, datoria. Problema este că situaţia de la TVR este complicată şi este cauzată de cel puţin trei factori: unul este guvernamental. Suntem într-o situaţie în care taxa nu este indexată de 13 ani, ceea ce, în condiţiile evoluţiilor economice, dacă vreţi, a schimbării situaţiei de pe piaţă, când ei trebuie, de exemplu, pentru a transmite Campionatul European de Fotbal, să negocieze pe piaţa liberă la nişte preţuri foarte mari şi…
Petru Movilă: La preţurile pieţei de fapt, despre asta vorbim, nu cu limită de buget.
Gabriela Creţu: Sigur. Da, ei merg pe preţurile pieţei. Trebuie să asigure ceea ce foarte mulţi români îşi doresc. Or aceste lucruri îi costă. Doi, o parte din datorie este din o disfuncţie legată de nişte plăţi care au fost într-un an când nu aveau consiliu de administraţie, nu aveau manager, director general, nu au reuşit să facă o plată care se face şi eu aş schimba-o prin bugetul lor, deşi nu ar trebui, cea pentru transmisie, care ar trebui să se ducă de la guvern direct la societatea care asigură transmisia şi să nu mai treacă prin bugetul TVR, unde este purtătoare de TVA şi de alte lucruri. Deci sunt mult mai multe lucruri decât cele care ar ţine de partea care revine Parlamentului. Acestea le poate face guvernul dacă îşi asumă responsabilitatea şi noi facem presiune în acest sens şi nu suntem singurii care facem. Asta nu exclude bineînţeles faptul că suntem înainte de alegeri şi unele partide încearcă tot felul de jocuri politice, de exemplu, situaţia actuală, deşi noi am dorit să deblocăm situaţia, mă iertaţi de formularea incorectă, este din nou blocată, pentru că nu există preşedinte al consiliului de administraţie director general, din mici jocuri sau mari jocuri cu miză mică mai curând, aş putea spune. Dar există şi alte…/apuscasu/schelaru
Reporter: Eu vreau să revin asupra unei întrebări, pentru că nu am înţeles cum anume separarea funcţiei de preşedinte de cea de director general poate să aducă o îmbunătăţire în privinţa situaţiei TVR.
Gabriela Creţu: Consiliul de Administraţie trebuie să exercite controlul. S-a creat un fel de complicitate. Deci, chiar dacă nu va trece această lege, chiar dacă vom cădea cu toţii de acord că nu va fi o soluţie, aa a fost gândită cu bună-credinţă pe un model pe care îl aplicăm în multe domenii. Aşa cum Parlamentul controlează Guvernul, un consiliu de administraţie ar fi trebuit să aibă un interes cumva independent de cel al directorului general şi să poată, cu mai mare libertate, să exercite controlul asupra acţiunilor acestora, pentru că – nu m-aţi lăsat să continui, era lung într-adevăr – problemele sunt multe, nu depind numai de guvern. Au fost şi probleme interne de management: contracte, externalizări, bani…
Petru Movilă: Angajări.
Gabriela Creţu: Angajări cu nişte niveluri salariale foarte ridicate, neutilizarea propriului personal, deşi el era angajat cu contract de muncă şi folosirea externă de tot felul de colaboratori plătiţi cu nişte preţuri spectaculoase. Este şi acest aspect care-i priveşte pe ei. Există şi nişte responsabilităţi care revin Parlamentului, uneori prin amânări ale discutării rapoartelor anuale, ale numirii consiliilor de administraţie, cum, din păcate, s-a întâmplat şi de data asta. Există şi aceste lucruri. Deci, nu încerc să fac niciun fel de populisme sau să trag doar pe turta noastră.
Reporter: Cine ar trebui să răspundă de ceea ce se întâmplă la Televiziune?
Petru Movilă: Încă o dată, revin, Parlamentul şi care ar trebui să facă bianual evaluarea activităţii celor două instituţii, pentru că, dacă am fi făcut acest lucru bianual, nu am fi ajuns în situaţia asta. Al doilea lucru foarte important – trebuie să discutăm. O funcţie în plus nu vine decât să satisfacă anumite orgolii politice personale. Nu ştiu. Există şi alte instituţii care au preşedinte director general, dar, atât timp cât nu avem explicaţia logică a actului managerial, de ce este nevoie de încă o altă funcţie, aceasta este concluzia mea. Iar, trei, cred că cel mai corect ar fi ca cele două societăţi să fie separate, fiecare prin legea societăţii respective, pentru că funcţionează în condiţii şi în medii diferite. Piaţa, concurenţa sunt diferite, aşteptările sunt diferite, şi atunci o lege separată, doar pentru SRR, este clar, ar proteja această societate, care funcţionează mult mai bine decât SRTV, iar pe SRTV trebuie să avem o lege clară şi Parlamentul să stabilească de /…/ lungă, printr-un /…/ naţional, cum vrem, pentru că am auzit tot soiul de minuni: să introducem o societate în insolvenţă, să tranferăm…
Reporter: Ar fi insolvenţa o soluţie pentru TVR?
Gabriela Creţu: Nu este soluţie şi nu poate tehnic să fie.
Petru Movilă: Nu este, pentru că, indiferent ce se întâmplă, la fel cum statul îşi ţine spitalele de stat, cum ţine sistemul de urgenţă, pentru că, prin Constituţie, este obligat să asigure asistenţă medicală de urgenţă, la fel şi cele două societăţi trebuie să rămână la stat. Statul este obligat să aibă întotdeauna pârghii, să transmită mesaje, comunicate…
Reporter: Vorbeaţi despre un control. Nu are Parlamentul control asupra Televiziunii?
Gabriela Creţu: Noi nu ne putem exercita controlul continuu, permanent, zi de zi, pentru fiecare dintre…
Reporter: Păi, este suficient să nu treacă raportul de activitate dacă el nu este în regulă, cum s-a întâmplat cu Televiziunea.
Gabriela Creţu:… măsuri.
Reporter: Ani la rând.
Gabriela Creţu: Deci, încă o dată. Eu nu cred în ideea managementului externalizat, concursurilor de tehnocraţi. O spun dinainte. Mai ales după întâmplarea cu Tarom-ul, nefericită, în care, din neştiinţă şi rea-voinţă, după trei ani în care a fost plătit cu sume exorbitante, între noi fie vorba, a trebui să fie dat afară managerul selectat prin selecţie internaţională de oferte…
Petru Movilă: Dar e tot vina statului, îmi cer scuze, încă o dată…
Gabriela Creţu: Dar cine-i statul ăsta, dle Movilă?
Petru Movilă: Statul, în cazul Tarom, a fost Ministerul Transporturilor, care trebuia să verifice periodic contractul de management, nu la trei ani. La şase luni, dacă ai ieşit din parametrii pe care i-ai negociat în contractul de management, aveai o avertizare. La a doua ieşire din parametri, mulţumim. Nu stau trei ani. La fel şi în cazul de faţă. Comisia de cultură îşi face treaba, dar mai avem o Comisie de buget-finanţe, care, periodic, poate să facă evaluarea execuţiei bugetare la Televiziune./csimion/schelaru
Gabriela Creţu: Am ridicat problema şi la audierile de săptămâna cealaltă. În măsura în care unele persoane sunt recunoscute ca performante timp de 20 de ani în mediul privat şi sunt conexate prin toate conexiunile posibile de acest mediu, care este argumentul pentru care eu să cred că de a doua zi, în momentul în care ele vor deveni membre ale Consiliului de Administraţie sau directori generali la o instituţie publică, din acel moment singurul lor interes va fi cel public? Prefer din punctul ăsta de vedere oameni care să fi avut o legătură, dacă vreţi, de profesie şi chiar şi sentimentală cu instituţia respectivă, pentru că le pasă în mai mare măsură şi ştiu în mai mare măsură cum se poate gestiona instituţia în interior.
Petru Movilă: Dar, reîntorcându-mă, încă o dată vreau să vă spun şi foarte responsabil, politicieni, partidele la guvernare, indiferent care au fost ele, au avut interesul ca tot timpul să aibă un supliment de procente în prezentările acestor instituţii. E afirmaţia mea…
Gabriela Creţu: În măsura în care nu mai au audienţă, la ce le serveşte prezentarea la o televiziune care nu mai are audienţă?
Reporter: Nu am reuşit să înţeleg cum separarea celor două funcţii ar reuşi să salveze Televiziunea…
Petru Movilă: Eu cred că putem să închidem subiectul…
Reporter: …şi, mai ales, fără să destabilieze Radioul.
Gabriela Creţu: Eu nu înţeleg cum această campanie va reuşi să salveze Radioul, pentru că insistăm prea mult pentru o miză foarte mică.
Petru Movilă: Dar Radioul nu trebuie salvat.
Reporter: Exact, Radioul nu trebuie salvat. Radioul n-are nevoie să fie salvat.
Gabriela Creţu: Eu cred că funcţionează pentru că are oameni care funcţionează în echipă extraordinari, inclusiv la nivelul conducerii. Mie mi se pare sugestiv faptul că ultimii trei preşedinţi directori generali ai Radioului sunt membri şi acum ai Consiliului de Administraţie şi lucrează împreună, deci problemele sunt mult mai complicate şi depind de mult mai mulţi factori. Eu n-aş vrea să cred că depinde de un om funcţionarea Radioului. Eu cred în funcţia Radioului. Sunt o mare susţinătoare…
Reporter: Cu siguranţă că nu, dar depinde de o lege.
Petru Movilă: Două lucruri importante. Propunerea legislativă nu rezolvă absolut nimic. Creează consum de energie inutil. Al doilea lucru, şi pe viitor, Societatea Română de Radio trebuie extrasă din aceeaşi lege în care se află cu Societatea Română de Televiziune, pentru că funcţionează 80% pe piaţă, pe reguli diferite. Diferenţa este că Societatea de Radio a avut echilibru în angajări, în salarii, însă trebuie extrasă de acolo, pentru că noi acum discutăm de Societatea de Radio prin ricoşeu de la prostiile care s-au întâmplat în Societatea de Televiziune, şi nu vorbesc de angajaţi. Vorbesc de cei care au condus-o, de politicieni. Trebuie o lege clară şi o finanţare clară, transparentă, pe care statul s-o asigure prin lege, o lege pe care trebuie s-o discutăm.
Reporter: N-a avut loc o dezbatere publică. Dezbaterea am iniţiat-o noi.
Petru Movilă: Da, şi aţi iniţiat-o pe bună dreptate, îngrijoraţi că s-ar putea dintr-un lucru care merge bine să facem un lucru care merge prost sau nu mai merge.
Reporter: Exact.
Petru Movilă: Dar ne trebuie finalul, pe lângă legea clar făcută, ne trebuie, încă o dată spun, şi soluţii corecte de finanţare, care trebuie să fie o soluţie mixtă.
Reporter: Mai este un aspect pe care vreau neapărat să-l discutăm: depolitizarea. Este vorba despre Consiliul de Administraţie. Se propune ca membrii de partid, odată ajunşi în Consiliul de Administraţei, să renunţe la calitatea lor de membru de partid, pentru a servi interesul public.
Gabriela Creţu: Aici nu sunt de acord, colegul meu, nici eu, deşi iniţial, v-am mai spus, căzuserăm de acord să promovăm nişte modificări pentru a ieşi din această complicitate permanentă. Salariul membrilor Consiliului de Administraţie se calculează în funcţie de cel al preşedintelui director general etc., etc., toate astea creau o dependenţă unii de alţii şi o înclinaţie mai mică a Consiliului de a controla deciziile. Orice instituţie subordonată Parlamentului trebuie să reflecte structura Parlamentului. Cred că, în afară de acele lucruri care trebuie rezolvate de Guvern, de contractele dintre Televiziune şi cei care colectează taxa, pentru că actualmente există societăţi de distribuţie a electricităţii care colectează taxa şi care iau 17-18% din sumă, deci, din cei 4 lei, 17% o ia distribuitorul.
Petru Movilă: Dar cine a decis să nu mai încaseze Poşta suma respectivă?
Reporter: Acolo sunt nişte angajaţi, foarte mulţi angajaţi care vor suferi în perioada următoare foarte mult, şi nu din vina lor. Iar cei care au greşit în ceea ce priveşte Televiziunea nu vor plăti pentru greşelile pe care le-au făcut./cpodea/schelaru/ Ceea ce este foarte trist. Şi n-am vrea să mai plătească şi Radioul.
Gabriela Creţu: Radioul nu are de ce plăti atât timp cât îşi îndeplineşte misiunea şi cât, inclusiv din punct de vedere financiar, stă mult, mult mai bine, incomparabil mai bine. Există nişte măsuri pe termen scurt pe care le poate adopta doar guvernul. Din păcate, doar guvernul, că sunt de natura guvernului, respectiv să facă nişte demersuri care să permită ştergerea unei părţi din datorii, acelea care vin din calculul unor penalităţi către ANAF, pentru că acelea nu sunt din vina TVR-ului; a fost o perioadă în care era blocat, ca acum, nu aveau preşedinte director general, n-au putut semna cecul, n-au putut face tranzacţii, au rămas cu datorii pentru anul următor, s-au calculat penalităţi şi s-a umflat datoria. Unu. Se poate creşte cu un leu, atât, taxa, astfel încât pentru viitor…
Reporter: Taxa TVR. Vă referiţi la taxa TVR, pentru că sunt taxe diferite, ca să nu se facă confuzie.
Gabriela Creţu: Repet, nu mai intrăm în această comparaţie, cu riscul că vă supăr. Noi vrem să dăm drumul CA ca, având capacitate de lucru, să renegocieze nişte contracte de la colectarea taxei, astfel încât acele sume enorme pe care le reţin societăţile din distribuţia de energie, care colectează taxa şi care afectează foarte mult suma generală, că e vorba de sumă mare, trebuie să discutăm, dacă este cazul sau nu este cazul ca o instituţie ca TVR-ul să plătească TVA, pentru că şi asta le încarcă foarte mult bugetul. În plus, este suma directă. Bugetul de stat plăteşte la TVR o singură sumă, cea de transmisie, care nu le revine lor, celor de la TVR, ci societăţii care asigură acoperirea întregului teritoriu. Transmisia terestră.
Reporter: Şi aţi propus dvs să meargă direct…
Gabriela Creţu: Să meargă direct, pentru că altfel cele 40 de milioane se adaugă cifrei de afaceri şi, când se calculează toate celelalte lucruri care se calculează la orice societate, ele devin mult mai mari. Deci, aceste lucruri ne sunt foarte clare. Şi, bineînţeles, de acolo revine sarcina CA şi noii conduceri de a face o restructurare internă care să privească viitorul. Cred că trebuie ieşit din ambiguitate. Atunci când au fost create ambele societăţi, a fost această ambiguitate: nu este nici instituţie publică, nici societate comerială. E o struţocămilă. Eu, repet, aş vrea ca Televiziunea să ia modelul Radioului pe regula aceea generală a instituţiei publice mass-media. Să acopere toate categoriile de public, pentru că în ultima vreme Radioul a făcut acest lucru şi prin programele sale, dar şi prin alte tipuri de activităţi în afară. Apreciez foarte mult şi „Duelul viorilor” şi Târgul de carte, inclusiv premiile Radio care încearcă să promoveze noi tendinţe, noi curente, noi valori sau să recunoască personalităţi care deja au confirmat.
Reporter: Este dorinţa noastră de a merge către ascultător, de a ne întâlni cu ei, de a…
Gabriela Creţu: Repet, eu sunt de partea Radioului. Eu ştiu ce se întâmplă acolo.
Reporter:… comunica şi în alte moduri.
Gabriela Creţu: Acest lucru ar trebui să-l facă şi TVR-ul.
Reporter: Radioul este pe profit. Radioul are o audienţă foarte bună, ceea ce înseamnă că reuşeşte să-şi transmită mesajul.
Petru Movilă: Pe aceeaşi lege ca şi TVR.
Reporter: Nu ne lăudăm. Acestea sunt nişte argumente. Nu sunt laude. Ceea ce ne dorim noi este ca situaţia de la Televiziune să nu ne afecteze. Acesta este rolul acestei campanii şi al acestor dezbateri pe care noi le-am desfăşurat în toată această perioadă. Vă mulţumesc.
Gabriela Creţu: Avem toată încrederea că sunteţi o instituţie publică serioasă, care funcţionează prin echipa ei în întregime, care va funcţiona şi în continuare. Nu aveţi nicio problemă.
Petru Movilă: Aici Radio Iaşi. Suntem acasă în toată Moldova.
Reporter: Vă asigurăm că suntem. Mulţumesc invitaţilor mei de astăzi.
RADIO IAŞI (8 aprilie)