Fregata canadiană Fredericton, din Gruparea Navală Permanentă NATO în Marea Mediterană, va face, începând de astăzi, o escală de trei zile în Portul Constanţa. Marinarii români şi cei canadieni se vor antrena în comun pentru a-şi perfecţiona tacticile şi procedurile de acţiune specifice luptei antisubmarin şi operaţiilor de supraveghere a traficului maritim. Misiunea face parte din sistemul măsurilor de apărare colectivă, precizează corespondenta RRA Mona Constantinescu.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 aprilie)