Ministrul economiei, Costin Borc, consideră că investigaţia declanşată de Comisia Europeană în privinţa companiei Oltchim va duce la clarificarea unor probleme mai vechi ale societăţii şi va oferi siguranţă juridică potenţialilor investitori. Guvernul român precizează că are un dialog deschis cu Comisia Europeană pe această temă, pentru a asigura continuarea activităţilor economice viabile ale combinatului petrochimic în condiţii de piaţă. Guvernul spune că rezultatele financiare ale Oltchim s-au îmbunătăţit, ceea ce determină autorităţile să fie încrezătoare că pot găsi investitori. Comisia Europeană verifică modul în care datoriile combinatului Oltchim aflat în proces de reorganizare au fost şterse de Guvernul român şi dacă decizia de continuare a aprovizionării combinatului de către întreprinderi de stat, în pofida deteriorării situaţiei financiare, a respectat normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 aprilie