Peste 100.000 de cetăţeni străini cu drept de şedere se aflau în România la sfârşitul primului trimestru al anului 2016, potrivit evidenţelor Inspectoratul General pentru Imigrări. Dintre aceştia, aproximativ 65.000 provin din state nemembre ale Uniunii Europene, cei mai mulţi din Republica Moldova, Turcia şi China. Peste 45.000 de cetăţeni străini provin din state membre ale Uniunii Europene, cei mai mulţi fiind italieni (aproape 13.000). Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt legate de dreptul la unitatea familiei, studii, angajare în muncă. De asemenea, în primul semestru al acestui an, a fost asigurat accesul la procedura de azil pentru 229 persoane care au depus cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională. Cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din Siria, Irak, Pakistan şi Somalia.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 aprilie