Sondaj INSCOP – Ponderea românilor care preferă un Guvern tehnocrat a scăzut

Ponderea românilor care preferă un Guvern tehnocrat a scăzut, în ultima perioadă, arată datele prezentate azi de Institutul de Cercetare INSCOP. Faţă de sondajul precedent, realizat la scurt timp după învestirea cabinetului Cioloş – când peste jumătate erau favorabili unui guvern tehnocrat – în prezent doar 38,5% mai declară că preferă un astfel de Executiv, pentru că aduce mai multă competenţă. Cei care optează pentru un guvern politic reprezintă acum aproape 41 de procente, faţă de doar 32% în noiembrie 2015. Cam o cincime dintre cei care au răspuns la sondaj nu s-au exprimat pentru niciuna din variante. Realizatorii studiului comentează că schimbările au legătură cu modul în care populaţia percepe activitatea cabinetului Cioloş şi prestaţia miniştrilor săi, raportat la nivelul ridicat al aşteptărilor de la momentul învestirii. De altfel, premierul Dacian Cioloş a scăzut uşor şi la capitolul „încredere”, de la 32,6 la 30,4%. El se situează, totuşi, pe locul trei într-un top al încrederii românilor în personalităţile publice, condus de preşedintele Klaus Iohannis şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi aceştia însă cu cifre în scădere. Sondajele au fost realizate de INSCOP, la comanda „Adevărul” în perioada 21-28 martie, pe un eşantion de 1.063 de persoane adulte, reprezentativ pentru populaţia României; eroarea maxim admisă este de plus-minus 3%.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 aprilie