Mai mulţi investitori din cadrul gigantului petrolier British Petroleum (BP) plănuiesc să voteze împotriva propunerii de majorare a pachetului salarial al directorului executiv al BP, Bob Dudley, cu ocazia adunării generale a companiei care va avea loc la Londra. Pachetul salarial al domnului Bob Dudley urmează să crească la aproape 20 de milioane de dolari americani, în ciuda situaţiei companiei care anunţă disponibilizări şi înregistrează cel mai ridicat nivel de pierderi anuale din ultimele două decenii. Compania anunţă depăşirea tuturor aşteptărilor în condiţiile în care traversează un mediu foarte dificil. Unul dintre acţionari, Ashley Hamilton Claxton, consideră că o astfel de mărire de salariu nu este adecvată, relatează corespondenţii BBC.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 aprilie)