Primarul Sectorului 3 al Capitalei este urmărit penal de DNA

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, este urmărit penal de DNA, care-l acuză de evaziune fiscală în formă continuată între anii 2005 şi 2009. Procurorii anticorupţie susţin că în perioada menţionată, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, el a construit trei ansambluri rezidenţiale şi a vândut în nume propriu un număr de 1.250 din aceste imobile fără să declare şi să achite către bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată aferentă, în valoare de peste 77 de milioane de lei. Reporterul Mădălina Verman transmite că Robert Negoiţă s-a prezentat în această dimineaţă la sediul DNA, iar la ieşire a declarat că speră să se ajungă cât mai repede în instanţă cu acest dosar, pentru a-şi dovedi acolo nevinovăţia. El a mai arătat că faptele incriminate nu au nici o legătură cu activitatea sa de când face management public sau cu demnitate publică.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie