Medicina se află într-o continuă zbatere în încercarea de a înţelege şi de învinge cancerul. Au fost făcuţi, cu siguranţă, paşi importanţi în ultimii ani. Leucemia poate fi învinsă acum cu ajutorul unor „cai troieni” de dimensiuni microscopice care atacă celulele bolnave din interior. Anumite tipuri de celule canceroase pot fi manipulate în aşa fel încât să atace componente biologice similare lor. Mai există tratamente care folosesc o serie de alge pentru a trimite încărcături minuscule cu efect de chimioterapie foarte precis în interiorul tumorilor. Cu toate acestea, asemenea tratamente revoluţionare prespun finanţare considerabilă şi continuă, echipamente adecvate şi motivaţie ştiinţifică.
Miliardarul american Sean Parker, antreprenor cunoscut îndeosebi ca fondator al Napster, dar şi co-fondator al Facebook, a decis să susţină aceste eforturi cu incredibila sumă de 250 de milioane de dolari, în încercarea de a stimula sute de oameni de ştiinţă să coopereze şi să lase deoparte rivalitaţile pentru a găsi o soluţie comună împotriva cancerului.
Cei 300 de savanţi, aflaţi în recunoscută competiţie, lucrează în 40 de laboratoare de talie mondială din universităţile de top precum Stanford, Pennsylvania sau Centrul Anderson împotriva Cancerului.
Iniţiativa are în vedere acum axarea cercetărilor pe imunoterapie. Spre deosebire de chimioterapie, care foloseşte medicamente sau anumite instrumente pentru distrugerea fizică a tumorilor, noua abordare câştigă teren în încercarea de a folosi de propriul sistemul imunitar al bolnavului pentru a lupta împotriva celulelor canceroase.
„Imunoterapia împotriva cancerului este un domeniu extrem de complex, care pentru fiecare răspuns obţinut pare să ridice alte zeci de întrebări”, a declarat Sean Parker pentru Washington Post. „Eu sunt om de afaceri şi felul meu a acţiona mă face să-mi doresc ca aceste întrebări să fi primit deja un răspuns ieri, nu mâine.”
Parker priveşte iniţiativa sa ca pe o cale de a reduce birocraţia şi secretomania excesivă care caracterizează mediul ştiinţific în acest domeniu al luptei împotriva cancerului. Deşi majoritatea savanţilor cooptaţi în proiect îşi vor desfăşura cercetările în instituţiile de care aparţin, ei vor avea acces comun la orice informaţie sau detaliu nou apărut. Logistica şi finanţarea vor fi asigurate de Institutul Parker pentru Imunoterapie împotriva Cancerului din San Francisco, o organizaţie non-profit înfiinţată de Sean Parker.
Supervizarea progresului înregistrat de savanţi va fi asigurată de un comitet din care vor face parte reprezentanţi ai fiecărei universităţi şi care va decide cea mai bună cale de urmat în acest efort de cercetare comun. Fiecare nouă descoperire va fi pusă la dispoziţia tuturor organismelor licenţiate şi specializate în dezvoltarea de terapii, dar drepturile de proprietate intelectuală vor rămâne ale oamenilor de ştiinţă.
Institutul va fi condus de Jeff Bluestone, imunolog şi fost rector al Universităţii din California. El este şi unul dintre cei 28 de membri ai unui panel selectat personal de vicepreşedintele american Joe Biden, în cadrul iniţiativei sale naţionale de accelerare a cercetărilor împotriva cancerului, finanţată de SUA cu 1 miliard de dolari.
Motivaţia lui Joe Biden, cât şi cea a lui Sean Parker, au rădăcini similare: fiecare dintre cei doi au avut rude apropiate care au fost ucise de această maladie.
Sursa: www.iflscience.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă