Protestatarii de la Complexul Energetic Oltenia urmează să ajungă în această dimineaţă în Bucureşti, la o săptămână după ce au plecat din Rovinari. Cateva zeci de mineri şi energeticieni au venit pe jos aproape 400 de kilometri, într-un marş pe care l-au numit al „disperării”. Ei sunt nemulţumiţi de scăderea salariilor şi de concedierea a încă 2000 de oameni, programată în vară. Speră să obţină astăzi o întâlnire cu responsabilii de la ministerele energiei şi economiei înaintea protestului din faţa guvernului, a declarat pentru RRA Constantin Şişu, unul dintre liderii sindicaliştilor.
Constantin Şişu: „Avem marş în Bucureşti până la Palatul Victoria. La ora 13:00 ajungem la Palatul Victoria, avem acolo un miting de protest până la orele 16:00. Dacă la orele 16:00 nu ne dau nici un răspuns vom rămâne în greva foamei în faţa Palatului Victoria. Atât vom putea”.
Protestul angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia vine în timp ce societatea a ajuns să aibă pierderi uriaşe, după ce acum patru ani era pe profit. Are capacitatea să producă aproape 30% din energia electrică consumată în ţară, dar preţurile sunt şi de trei ori mai mari decât ofertele de pe piaţă. Unele contracte, încheiate de fosta conducere a combinatului au ajuns şi în atenţia procurorilor DNA.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 aprilie)