Prăbuṣirea câtorva clădiri ṣi demolarea necesară a altor câteva, fisurate, după cutremurul din 4 martie 1977, au deschis familiei Ceauṣescu interesul către un nou domeniu – ceea ce avea să aducă mari pagube Bucureṣtiului ṣi locuitorilor săi ! – sistematizarea. Făcută haotic, heirupistic, după capriciile „Lui’’ sau „Ei”, sistematizarea avea să schilodească zone întregi de interes patrimonial: biserici, case, monumente istorice sau de arhitectură, străzi întregi. Şi, mai mult decât atât, avea să hrănească neputinṭa sau nepăsarea edililor până în ziua de astăzi. Ca în orice capitală europeană presiunea modernizării ar fi fost suficientă pentru ca Bucureṣtiul să se transforme firesc, cu stil, cu grija protejării zestrei ṣi integrarea ei în noile ansamble arhitecturale. S-a adăugat însă presiunea familiei dictatoriale ṣi a zeloṣilor din jurul ei, ceea ce a produs adevărate traume…
În Arhiva de istorie orală există câteva mărturii în acest sens: ale istoricilor Dinu C. Giurescu, Răzvan Theodorescu, Speranṭa Diaconescu; a inginerului Eugen Iordăchescu, „salvatorul de biserici”; ale unor locuitori ai cartierelor supuse demolării… Toate mărturiile duc la aceleaṣi concluzii: dărâmările s-au făcut în forṭă; în anii ’80 oraṣul nostru a fost mutilat ṣi a suferit mult mai mult decât ar fi fost de înṭeles pentru modernizarea sa; s-au pierdut valori irecuperabile.
Vom prezenta aceste mărturii în 5 episoade concetăṭenilor noṣtri de astăzi ṣi de mâine, aṣezându-le totodată în faṭa acelora care mai au încă naivitatea de a admira „geniul de constructor” al megalomanului conducător Nicolae Ceauṣescu.
