Cinci mii de oameni vor fi îmbrăcaţi în costume populare la cea de-a 145-a ediţie a Maialului elevilor năsăudeni care va avea loc în data de 15 mai, organizatorii urmărind, cu această acţiune, să intre în Cartea Recordurilor. Evenimentul este organizat de Primăria Năsăud, susţinut de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi de Asociaţia de promovare a turismului ”Turist în Bistriţa-Năsăud”, în parteneriat cu Colegiul Naţional ”George Coşbuc” Năsăud, şcolile din oraş, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Năsăud şi toate comunele de pe văile Someşului, Sălăuţei, Rebrei, Ilvelor şi de la poale de Ţibleş. Evenimentul a fost gândit în contextul în care Parlamentul României a decretat prin lege data de 16 mai ca Zi a Costumului Popular. “Întrucât data oficială a sărbătorii din acest an cade într-o zi de luni, organizatorii au considerat oportună marcarea acesteia duminică, în 15 mai, odată cu Maialul elevilor năsăudeni. De Ziua Costumului Popular, organizatorii îşi propun sa adune cel mai mare număr de participanţi îmbrăcaţi în costum popular într-un singur loc, în acelaşi timp. Se preconizează participarea a minimum 5.000 de persoane la acest eveniment, care să respecte condiţia obligatorie impusă de organizatori: să vina îmbrăcaţi în costum popular”, se arată într-un comunicat. În felul acesta, organizatorii speră că evenimentul va face ca oraşul Năsăud să fie menţionat în Cartea Recordurilor.
RADOR (19 aprilie)