Preşedintele Ucrainei anunţă sfârşitul crizei parlamentare

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat sfârşitul crizei parlamentare şi guvernamentale de la Kiev, după ce Rada Supremă a votat un nou premier şi un nou cabinet de miniştri. „Întâlnirea noastră de astăzi, care are loc pentru prima dată în acest an, pune capăt unei lungi crize parlamentare şi guvernamentale. Avem, în sfârşit, o coaliţie şi un nou guvern, atât responsabil, cât şi profesionist din punct de vedere şi politic” – a declarat Poroşenko, la o reuniune a Consiliului Naţional pentru Reforme. Potrivit preşedintelui ucrainean, „societatea ştie acum în mod clar cui trebuie să ceară explicaţii în legătură cu agenda Cabinetului de Miniştri şi activitatea fiecărui ministru în parte”. Parlamentul ucrainean a aprobat, joia trecută, numirea preşedintelui Radei Supreme, Volodimir Groisman, în funcţia de premier, punând astfel capăt crizei politice şi deblocând negocierile pentru obţinerea sprijinului financiar din partea Occidentului. Volodimir Groisman a fost ales premier după ce fostul prim-ministru Arseni Iaţeniuk, criticat pentru ritmul lent al reformelor, şi-a anunţat demisia din fruntea guvernului.

www.korrespondent.net – 20 aprilie