NATO şi Rusia, în timpul întâlnirii de miercuri de la Bruxelles, au convenit să menţină dialogul politic deschis, a declarat la finalul întâlnirii secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. „Cu toţii am fost de acord că este în interesul nostru menţinerea canalelor de dialog politic deschise” – a declarat Stoltenberg. „Dialogul politic între ţări aflate în aceeaşi regiune euroatlantică este necesar şi benefic în aceste vremuri tensionate pe care le traversăm astăzi” – a adăugat secretarul general al NATO. Amintim că, miercuri, la cartierul general al NATO s-a deschis prima şedinţă a Consiliului Rusia-NATO din luna iunie 2014, când, după intrarea Crimeii în componenţa Rusiei, NATO a întrerupt în regim unilateral întreaga cooperare practică cu Rusia. Consiliul Rusia-NATO a fost creat în luna mai 2002, la Roma. În cadrul Consiliului, NATO şi Rusia colaborează ca doi parteneri egali, iar deciziile se iau prin consens. Preedintele Consiliului Rusia-NATO este secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
www.interfax.ru – 20 aprilie