Târgul Gaudeamus Radio România se deschide la Cluj-Napoca

Târgul Gaudeamus Radio România se deschide, astăzi, la Cluj-Napoca. Pavilionul expoziţional este amplasat în Piaţa Unirii, unde timp de cinci zile vor expune aproape 90 de participanţi şi vor avea loc peste 130 de evenimente, un record pentru caravana Gaudeamus. Vizitatorii vor avea parte de cele mai noi apariţii editoriale, dar şi de muzică live şi de concursuri cu premii.
Bogdan Roşca, managerul Radio România Cluj: Este un proiect cultural al Radio România, Radio România – postul public ce oferă mai mult decât programe de radio. Avem foarte multe acţiuni care se întâmplă în afara programului de emisie, acţiuni prin care onorăm misiunea de post public şi componenta noastră culturală, principala acţiune în ceea ce priveşte lectura este acest târg de carte. Acum este la Cluj, pe 18 mai, tot sub umbrela Radio România Cluj, târgul ajunge la Oradea. Mai apoi ajunge şi pe litoral, în mijlocul verii, pentru ca totul să se încheie cu o mare sărbătoare a cărţii la Bucureşti.
Realizator: Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus de la Cluj-Napoca este scriitorul Horia Bădescu.
Horia Bădescu: Există nişte similitudini extraordinare între modul în care Radioul, pe de o parte, cartea, de cealaltă, slujesc câteva componente fundamentale ale vieţii sociale din domeniul culturii: educaţia, instrucţia, cultura şi, în acelaşi timp, păstrarea vie a paradigmelor lingvistice şi indentitare. Cartea poate să facă acest lucru, Radioul face acest lucru.
Realizator: Târgul se deschide oficial la ora 11:00. Pavilionul expoziţional din Piaţa Unirii va putea fi vizitat de astăzi până sâmbătă între orele 10:00 şi 20:00 şi duminică între orele 10:00 şi 15:00, iar accesul este gratuit.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI + 20 aprilie