Aviz favorabil din partea CSM pentru desemnarea lui Augustin Lazăr în funcţia de Procuror General al României

Aviz favorabil din partea CSM pentru desemnarea lui Augustin Lazăr în funcţia de Procuror General al României. Membrii Secţiei Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii au votat în unanimitate propunerea Ministrului Justiţiei, la finalul interviului în cadrul căruia Augustin Lazăr şi-a prezentat proiectul de reformare a Ministerului Public, pe care ar urma să-l conducă. Reporterul Mădălina Verman aminteşte că Preşedintele României este cel care-l desemnează pe Procurorul General, la propunerea ministrului justiţiei şi cu avizul consultativ al CSM. Funcţia este în acest moment ocupată interimar de Bogdan Licu, după demisia lui Tiberiu Niţu de la începutul lunii februarie, în urma scandalului coloanelor oficiale. Mandatul său ar fi expirat luna viitoare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 aprilie