Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat că Kievul analizează posibilitatea alăturării sale la iniţiativa NATO privind crearea Flotilei Alianţei în Marea Neagră. „Situaţia privind securitatea în Marea Neagră s-a schimbat radical şi necesită noi decizii, noi propuneri, noi abordări. Subliniez, noi susţinem iniţiativa României privind crearea Flotilei NATO şi suntem gata să ne alăturăm acesteia, după ce această iniţiativă va fi sprijinită de NATO” – a declarat Petro Poroşenko, în timpul unui briefing susţinut după încheierea întâlnirii cu preşedintele României. Preşedintele ucrainean a subliniat, de asemenea, că „în condiţiile agresiunii ruse” Ucraina şi România „acordă o atenţie deosebită situaţiei legate de securitatea în regiunea Mării Negre”. Totodată, Petro Poroşenko a subliniat că sancţiunile împotriva Rusiei trebuie să acţioneze până la îndeplinirea completă a acordurilor de la Minsk. Amintim că, în luna decembrie 2014, Rada Supremă a Ucrainei a adus o serie de amendamente la două legi prin care a renunţat la statutul de ţară nealiniată. Noua doctrină militară a Ucrainei prevede reluarea cursului de aderare la NATO. Fostul secretar al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, anterior, că pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică Ucraina va trebui să îndeplinească o serie de criterii, pentru realizarea cărora va fi nevoie de un timp mai mare. Experţii consideră, însă, că Ucraina nu va putea să obţină statutul de membru al NATO în următorii 20 de ani.
www.rian.ru – 21 aprilie